Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat joi seară o hotărâre prin care abilitează ministerele Educației și Sănătății să modifice ordinul comun care reglementează desfășurarea cursurilor școlare. Urmează să nu mai fie luată în considerare rata de vaccinare a personalului din unitățile de învățământ (care până acum trebuia să fie cel puțin 60%).