Conducerea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și reprezentanții Autorității Naționale pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România au semnat, miercuri, un protocol de colaborare, prin care se angajează să sprijine învățământul dual în regiune. Acesta ar putea fi un prim pas pentru înființarea unei Școli Duale la Timișoara, a doua la nivel național, după cea de la Brașov.
Proiectul comunităţii de afaceri germane în Timişoara, referitor la şcoala duală, continuă, iar în acest an va deveni accesibilă o clasă liceală care va pregăti lucrători în comerţ.
Autoritățile locale și câteva companii importante, cu mii de angajați la nivelul județului Timiș, au semnat luni înțelegerea de realizare a unor „Școli Duale" (profesionale). În primele trei clase ale proiectului pilot vor fi pregătiți electricieni și tehnicieni administrativi, care după absolvire se vor putea integra rapid pe piața muncii.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
2
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.