Alarmă de gradul zero pentru echipele de intervenție ale jandarmilor timișoreni. Oamenii legii au fost solicitați să intervină la o casă de schimb valutar din centrul Timișoarei unde o femeie înarmată cu un cuțit amenința angajții.
Leul o ia, încet dar sigur, la vale, ajungând la minimul istoric. În urma şedinţei de licitaţie de luni, de pe piaţa valutară, Banca Naţională a României a anunţat un curs valutar de 4,3257 lei pentru un euro, cea mai mare valoare înregistrată în istorie.
Încă o persoană ţepuită, joi, la casa de schimb valutar de pe bulevardul Revoluţiei din Timişoara. Bărbatul înşelat, tată a şapte copii, a ameninţat că-şi dă foc. Omul a schimbat 500 de euro crezând că valoarea euro este cea afişată pe panou, dar acela era cursul pentru cecurile de călătorie. Bărbatul şi-a recuperat se pare banii după intervenţia şefului de la OPC.
Poliţiştii comunitari din Timişoara au sancţionat cu 2.000 de lei o casă de schimb valutar de pe bulevardul Revoluţiei, pentru că reprezentanţii firmei au expus pe trotuar un panou publicitar, fără autorizaţie. Şi cei veniţi cu circul în oraş s-au ales cu amenzi.
Arad - O femeie a găsit, în 23 martie o
importantă sumă de bani pe trotuarul din
faţa unei case de schimb valutar.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri.
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
6
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
1
Lugoj
Lucrările de infrastructură din Lugoj se confruntă cu o nouă problemă. Rețeaua veche de apă, puternic degradată, cedează pe măsură ce sunt remediate avariile, iar creșterea presiunii în sistem, odată cu introducerea noii rețele, duce la apariția unor noi probleme.