Un scandal monstru a avut loc, luni după-amiază, în Calea Buziașului din Timișoara, între doi bărbați. Unul dintre aceștia a început să îl amenințe cu o sabie pe celălalt. Arma a fost confiscată, iar scandalagiul s-a ales cu dosar penal.
Un bărbat de 57 de ani s-a ales cu dosar penal după ce, aflat în stare avansată de ebrietate, a lovit cu o bară de metal patronul unui local din Calea Șagului, în care consumase alcool. Suspectul a fost prins de jandarmii de la gruparea mobilă, în timp ce încerca să fugă de la locul în care a produs scandalul.
Zeci de familii au fost evacuate silit, de la primele ore ale dimineții de joi, dintr-un imobil situat la intersecția străzilor Republicii cu A. Seiller, din Timișoara. Persoanele au fost evacuate în urma unui ordin judecătoresc, imobilul fiind retrocedat cunoscutei femei de afaceri Rodica Vlad.
Patru bărbaţi s-au luat la bătaie, miercuri seara, în Complexul Studenţesc din Timişoara. Scandalul a fost stins de poliţiştii locali, care au stabilit ulterior că unul dintre cei patru este suspectat de tâlhărie.
Aproape în fiecare zi, la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara ajunge cel puțin câte un timișorean mușcat de câini. Ultimul caz de joi după-amiază însă a provocat un scandal în ambulatoriul unității medicale.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane. UPDATE. Șoferul a murit