Un bărbat de 30 de ani a fost lăsat într-o baltă de sânge de către membrii unui clan de romi din Buziaș, după ce l-au snopit în bătaie, duminică seara. Victima avea probleme mai vechi cu romii, iar, în timpul unui conflict, aceștia l-au bătut, în plină stradă, chiar în centrul orașului.
Fostul lider ţărănist, Gheorghe Ciuhandu, i-a cerut public, vineri, demisia lui Valentin Moldovan, preşedintele organizaţiei PNŢCD Timiş, acuzându-l că a ajuns „să îşi trădeze foştii colegi şi să ducă partidul din jos în mai jos”.
Dacă o scurtă perioadă a fost liniște la vârful Primăriei Timișoara, acum primarul PNL Nicolae Robu și viceprimarul PSD Traian Stoia au început din nou să se înțepe reciproc. Totul a plecat de la afirmațiile denigratoare la adresa lui Robu pe care ar fi trebuit să le retracteze Stoia, conform celor stabilite în USL. Viceprimarul a vorbit, joi, despre buna comunicare pe care o are mai nou cu primarul, dar n-a părut să aibă nimic a retracta, ba chiar a făcut unele aluzii de care Robu s-a simțit atacat. Şi liberalul a reacţionat din nou.
Scandal cu poliţie, jandarmi şi mascaţi, joi dimineaţa, în zona Mehala din Timişoara. Mai mulţi locatari au fost revoltaţi că o firmă de tractări auto le ridică maşinile, aşa că au făcut circ în toată regula, cu toate forţele de ordine prezente şi s-au baricadat în autoturisme.
Scandal la Primăria Timişoara, luni, la şedinţa de consiliu local dedicată Revoluţiei. Revoluţionarii au fost indignaţi de faptul că la această şedinţă festivă primele locuri în sală au fost rezervate Armatei, mai multor militari care urmau să primească titluri de cetăţeni de onoare ai oraşului, şi că autorităţile au decis să le confere lor aceste distincţii acum, în timp ce cei care au luptat în Revoluţie nu s-au bucurat de astfel de onoruri.
Azi în Timișoara
Miercuri, 4 noiembrie, puteți merge la teatru, balet, concerte, competiții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără și deschiderea Zilelor Culturii Sârbe.
Mapamond
Schimb de replici între președintele USR, Dominic Fritz, și Alice Weidel, lidera partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), după ce aceasta a acuzat imigranții români că „jefuiesc sistemul social” german. Primarul Timișoarei i-a răspuns printr-un mesaj video în limba germană, în care a apărat comunitatea românească și i-a cerut acesteia să își prezinte scuze.
3
Cinema
Cinema Studio din Timișoara găzduiește, în perioada 13–15 noiembrie, proiectul cultural Film-Memoria, care propune trei proiecții de film urmate de discuții cu invitați, dar și ateliere de creație cinematografică pentru liceeni. Activitățile explorează legătura dintre poveștile de familie, memoria generațiilor și felul în care experiențele trecutului ne influențează prezentul.
Eveniment
Un bărbat de 36 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT Timișoara în timp ce transporta drogul de mare risc 4-CMC, destinat comercializării. Acesta avea asupra sa plicuri autosigilante și un cântar de mare precizie. Deși se afla sub control judiciar într-un alt dosar de trafic de droguri, bărbatul a ajuns din nou în arest.
Ştiri din Timiș
Șase vase ceramice datând din epoca bronzului târziu au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice desfășurate în 2024, cu ocazia modernizării liniei feroviare Timișoara Est–Lugoj. Obiectele făceau parte din inventarul unui mormânt de incinerație vechi de peste trei milenii și au fost restaurate de specialiștii Muzeului Național al Banatului.
Eveniment
Momente dramatice la o bază sportivă din Timișoara. Un copil în vârstă de 13 ani a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla la antrenament. Băiatul a fost resuscitat și transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde a rămas internat pentru investigații.
România
Caz grav în Olt, unde un bărbat de 45 de ani, fost preot, a fost reținut după ce ar fi abordat două minore de 13 ani prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Anchetatorii spun că acesta le-a făcut propuneri sexuale și le-a trimis imagini explicite.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide.
1