Numărul persoanelor din judeţul Timiş care beneficiază de asistenţă socială din partea statului a scăzut cu o cincime în 2011, faţă de 2010. Potrivit directorului Agenţiei de Prestaţii Sociale Timiş, o explicaţie pentru acest fenomen este şi continua schimbare a legislaţiei.
In pofida faptului ca veniturile Google au crescut anul trecut cu 29%, la 39,7 miliarde de dolari, iar profitul net a urcat cu 14%, la 9,7 miliarde de dolari, rezultatele financiare ale companiei s-au plasat sub estimarile analistilor, provocand scaderea actiunilor companiei.
Pretul mediu cerut pentru apartamente a coborat, la nivel national, sub pragul psihologic de 1.000 euro/metrul patrat util la sfarsitul anului 2011, potrivit unui studiu de specialitate.
Bursele europene au deschis in scadere, dupa patru sedinte consecutive de crestere, din cauza temerilor legate de criza datoriilor de stat din zona euro, fiind asteptate rezultatele licitatiilor de obligatiuni programate pentru aceasta zi de Germania si Portugalia.
Banca Nationala a Romaniei considera ca este "foarte posibil" ca inflatia sa coboare sub 4% pana la sfarsitul anului, potrivit viceguvernatorului institutiei, Cristian Popa.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, la mai multe evenimente în cadrul Bookfest sau la proiecții în oraș.
Eveniment
Cantități impresionante de cablu din cupru, folosite pentru modernizarea căii ferate Timișoara -Arad, au fost furate de pe un șantier din Timiș, iar trei bărbați au fost arestați preventiv în acest caz, prejudiciul fiind estimat la 1,5 milioane de euro.
Ştiri din Timiș
Administrarea vitaminei D ridică frecvent întrebări legate de momentul potrivit și absorbție. Mai jos găsești răspunsul pe scurt, urmat de explicațiile esențiale pentru o administrare corectă.
Ştiri din Timiș
Echipa de robotică CyberMoon, din cadrul Colegiului Național „C.D. Loga” Timișoara, s-a calificat la Chicago Robotics Invitational 2026, una dintre cele mai competitive competiții internaționale de robotică. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iulie, în Chicago, Illinois, SUA. Pentru a putea participa, echipa face apel la sprijinul comunității pentru a acoperi costurile de peste 70.000 de euro.
2
Capitală Culturală
Cu ocazia Ziua Mondială a Apei, Administrația Bazinală de Apă Banat invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „APA – Interferențe culturale”, un eveniment care aduce în prim-plan relația profundă dintre om și apă.
Ştiri din Timiș
Adopția rămâne una dintre cele mai importante măsuri de protecție pentru copiii lipsiți de îngrijirea părinților biologici, oferindu-le șansa la o viață stabilă și la o dezvoltare armonioasă într-un mediu familial sigur. Însă, dincolo de cadrul legal, procesul implică o muncă complexă, în care rolul asistentului social este decisiv.
Ştiri din Timiș
Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de construcții creative, găzduind expoziția Brickenburg In My Town - Zilele Fanilor LEGO®.