Un bărbat de 52 de ani a ajuns la spital, joi seara, după ce a sărit în faţa unui taximetru în centrul Timişoarei. Omul s-a lovit doar puţin la faţă, însă a fost preluat de medicii de pe salvare pentru că nu se putea ţine pe picioare de băut ce era...
Un muncitor de 24 de ani din Şimleul Silvaniei a încercat să se sinucidă în această după-masă. Tânărul, care lucra la renovarea unei case, a ieşit pe geamul clădirii şi s-a urcat pe casa din vecini, de pe care s-a aruncat în gol, aproximativ şapte metri, izbindu-se de pământul de lângă trotuar.
Utile
Miercuri, 22 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 22 iulie, puteți merge la film sau la expoziții în oraș.
Mapamond
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia, după ce autoritățile elene au avertizat asupra unui risc ridicat de incendii de vegetație pentru miercuri, 22 iulie.
Eveniment
Tribunalul Timiș a pronunțat, marți, primele sentințe în dosarul spectaculosului jaf de la Oficiul Poștal nr. 1 din Timișoara, de unde, în noaptea de 30 spre 31 mai 2025, au fost furați 9,47 milioane de lei, bani destinați plății pensiilor.
1
Ştiri din Timiș
România a obținut patru medalii la cea de-a 58-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie (IChO 2026), desfășurată în perioada 10–19 iulie, la Tașkent, în Uzbekistan.
Sănătate
Curtea de Apel București a decis marți, 21 iulie, suspendarea procedurii privind proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, publicat de Ministerul Muncii în 17 iulie 2026. Hotărârea a fost pronunțată în urma unei cereri formulate de Federația SANITAS și este valabilă până la soluționarea definitivă a dosarului.
4
Sănătate
17 cabinete de medicină de familie din vestul țării au fost sau urmează să fie dotate cu aparatură medicală modernă prin programul „Primul pas spre sănătate”, derulat de Organizația Salvați Copiii și finanțat de o fundație. În județul Timiș, proiectul vizează cabinete din Timișoara, Voiteg, Știuca, Checea, Parța, Liebling și Fibiș.
Ştiri din Timiș
Sala festivă a Colegiului Național Bănățean din Timișoara a fost modernizată, iar următorul pas este dotarea acesteia cu echipamente audio și de iluminat profesionale, destinate evenimentelor organizate de elevi.