Pentru că pe perioada sărbătorilor de iarnă se creează aglomerație în trafic, reprezentanții Poliției Locale Timișoara au anunțat că în luna decembrie, începând de miercuri, vor fluidiza circulația în principalele intersecții din oraș împreună cu efectivele Poliției Rutiere.
Tribunalul Timiș va avea programul de lucru cu publicul redus în perioada 19 decembrie 2011 – 06 ianuarie 2012.
La Timişoara s-a deschis oficial Târgul de Crăciun de Ziua Naţională. În centrul oraşului a cântat fanfara, comercianţii şi-au deschis căsuţele ademenindu-i pe trecători cu fel şi fel de bunătăţuri, timişorenii s-au putut încălzi la foc, iar la semnalul primarului s-au aprins toate beculeţele de sărbătoare în Piaţa Victoriei. Doar căsuţa lui Moş Crăciun nu a fost gata în deschiderea târgului.
Târgul Maltez de Iarnă din Timişoara se va desfăşura anul acesta în perioada 10-12 noiembrie, în Iosefin. Cu sume mici, dar care vor aduce un mare ajutor nevoiaşilor de sărbători, vizitatorii vor putea cumpăra jucării, haine, veselă şi obiecte gospodăreşti.
Alesii nostri se cearta pe instituirea de noi sarbatori legale: unii vor lista mai lunga, altii nu! Propunerea legislativa privind consacrarea zilelor de 21 martie si 6 mai ca sarbatori legale a fost respinsa miercuri in Senat, dupa ce a prilejuit discutii in contradictoriu: asa putem avea mai multe sarbatori decat are anul! Au picat, in Senat, si propunerile de instituire a Zilei nationale de Rugaciune, dar si declararea zilei de 24 ianuarie ca sarbatoare legala. Vezi lista sarbatorilor legale in Romania!
Utile
Joi, 5 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
1
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.