Spitalul Județean din Timișoara își modifică programul de funcționare cu ocazia zilei de 1 mai și a sărbătorilor pascale. Dacă unitățile medicale vor funcționa în regim de urgență, pacienții vor avea parte de un meniu special.
Programele marilor magazine sunt modificate în următoarea perioadă. Acestea vor avea programe speciale în aceste zile, vor fi deschise pe 1 mai, dar vor rămâne închise pe 5 mai, cu ocazia primei zile de Paşti.
În zilele de 25 şi 26 decembrie 2012, respectiv 1 şi 2 ianuarie 2013, chioşcurile Regiei Autonome de Transport Timişoara vor fi închise. Până în 13 ianuarie anul viitor mijloacele de transport în comun vor circula „în regim de vacanţă”, anunţă reprezentanţii RATT.
Zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie au fost declarat de sărbătoare şi, teoretic, nelucrătoare. Dacă la instituţiile de stat, la Poştă şi la bănci nu se lucrează în aceste zile, marile magazine vor avea program de lucru normal în această perioadă.
Ştiri din Timiș
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
Capitală Culturală
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
2
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.
România
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro.
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost rănit și transportat la spital, în urma unui accident rutier produs joi, la intersecția dintre Bulevardul Take Ionescu și strada Nicu Filipescu din Timișoara.