Timisoara Saracens RCM Universitatea de Vest Timişoara a încheiat în cea mai mare parte transferurile pentru noul sezon. Au sosit patru jucători, unu din Tonga, trecut pe la naţionala în şapte a Australiei, plus trei români tineri, de perspectivă. Duşan Filipaş, vicepreşedintele clubului a anunţat că există posibilitatea să mai vină un singur jucător.
RCM Timişoara a reuşit să pună la cale un nou eveniment de marketing reuşit. Jucătorii s-au întâlnit cu câteva sute de fani și au acordat autografe, totul pentru a promova finala de duminică a Cupei României, în care RCM va juca la Cluj împotriva celor de la Baia Mare. Totuși, rugbiștii nu au prezentat mult promisul nou tricou de joc al echipei, care să reflecte asocierea cu cei de la Saracens Londra.
Acordul de colaborare cu cei de la Saracens aduce şi primele schimbări în imaginea clubului RCM Timişoara. Cu ocazia unei întâlniri de promovare a finalei Cupei României, cu Baia Mare, la mall-ul din Timișoara, clubul va prezenta noile tricouri de joc, rezultate în urma acordului cu cei de la Saracens.
Dacă cei de la Federaţia Română de Rugby apreciau că vor scăpa uşor de problema carnetelor cu file rupte s-au înşelat. Partenerii celor de la RCM Timişoara, englezii de la Saracens, au decis să dea o ”haină” internaţională scandalului, cerând celor de la International Rugby Board să dea o rezoluţie în acest caz.
La Timişoara au sosit, vineri, reprezentanţii clubului britanic Saracens. Echipa secundă a acestuia, Saracens Storm, va disputa sâmbătă seara, de la ora 18, pe Stadionul „Dan Păltinişanu” o partidă amicală cu cei de la RCM Timişoara. Oaspeţii au fost plimbaţi cu tramvaiul turistic, s-au întâlnit cu juniorii RCM şi au fost primiţi de primarul Nicolae Robu.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5