Consilierii municipali au aprobat marţi proiectul de hotărâre prin care s-a stabilit ca societatea Retim să se ocupe de gestionarea serviciilor de salubrizare din Timişoara până în anul 2039. Prelungirea contractului vine însă cu anumite condiţii. 

Societatea timişoreană Retim este în sărbătoare în aceste zile. Împreună cu Primăria Timişoara aniversează 100 de ani de la înfiinţarea primului seriviciu de management al deşeurilor menajere şi salubritate din oraşul de pe Bega. Şi un asemenea eveniment nu putea fi mai bine pus în valoare decât prntr-un volum care să prezinte istoria adevărată a acestui serviciu în capitala Banatului.

În 4 aprilie 2011 va începe campania de curăţenie generală de primăvară la Timişoara. Angajaţii de la salubrizare vor aduna de la timişoreni lucrurile din gospodărie de care nu mai au nevoie şi deşeurile vegetale până în 19 aprilie. Atenţie, nu pot fi aruncate şi deşeuri din construcţii, ţigle şi faianţă. În caz contrar vă amendează Poliţia Locală!

Poliţiştii locali din Timişoara au verificat în ultimele zile 56 de societăţi comerciale din oraş, pentru a vedea dacă au contracte de salubrizare şi respectă prevederile referitoare la mediu. În urma controalelor, s-au dat 24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 42.000 de lei.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3