Timișoara nu are niciun spațiu adecvat pentru petrecerile sau concertele la care sunt așteptate sute de persoane. Aceasta este concluzia la care au ajuns organizatorii evenimentului „Revoluția Muzicală”, care, până la urmă, a fost anulat. Petrecerea se dorea a fi un protest față de lipsa de spații în care se pot ține concerte și party-uri de proporții, urmând ca evenimentul să aibă loc în aer liber. Se pare însă că nici ”afară”… nu s-a găsit un spațiu adecvat.
După tragedia din clubul Colectiv din Capitală, majoritatea cluburilor din orașul de pe Bega s-au închis pentru a se pune la punct cu noile norme impuse de lege. Pentru că acest lucru ar putea să dureze luni, timișorenii sunt chemați să danseze… în aer liber. Evenimentul nu este doar o petrecere, ci o „Revoluție Muzicală”, care-și propune să le arate autorităților că nu au fost capabile să creeze niciun spațiu acoperit în care să se poată desfășura evenimente muzicale de proporții.
Peste 2 milioane de euro au fost alocaţi până în prezent de la bugetul local al Timişoarei pentru noua sală polivalentă pe care primăria o construieşte în parteneriat cu Universitatea Politehnica, aleşilor li se cere acum să mai aprobe 1 milion de euro. Autorităţile locale încă speră ca sala de 3.000 de locuri din zona Stadionului „Dan Păltinişanu”, aflată de ani buni în construcţie, să poată fi terminată în 2015. Trebuia să fie gata de mai bine de un an...
Foarte puţine proiecte iniţiate de Primăria Timişoara au mers ca pe roate, din momentul licitaţiei până în momentul finalizării lor. Este şi cazul noii săli polivalente a Politehnicii Timişoara, pe care municipalitatea spera să o dea în folosinţă la timp pentru găzduirea Campionatului European de Baschet Feminin. Intrarea antreprenorului general în insolvenţă, precum şi mobilizarea limitată a subcontractanţilor au dat peste cap acest plan. Ce se întâmplă acum la noua sală polivalentă... se alege „răul cel mai mic”.

Ştiri din Timiș

Arta și excelența, împreună pe scena Galei Excelenței în Afaceri
Excelența în afaceri se întâlnește cu excelența artistică în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș 2026, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, sub motto-ul „Puterea Excelenței”.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 29 octombrie
Vineri, 30 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 30 octombrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la spectacole , filme și dezbateri.

Ştiri din Timiș

Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town Timișoara
alloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi nu este suficientă pentru toate aventurile, duminica vine cu o nouă poveste, alături de Hansel și Gretel.

Mapamond

Patrick Stewart, legendarul actor din „Star Trek”, a murit la vârsta de 86 de ani
Actorul britanic Patrick Stewart, cunoscut în întreaga lume pentru rolul căpitanului Jean-Luc Picard din seria „Star Trek”, a încetat din viață miercuri, 29 octombrie 2026, la reședința sa din Los Angeles, potrivit informațiilor G4Media.

Eveniment

Accident pe A1, în zona Belinț: două autotrenuri, un microbuz și o mașină implicate
Un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri, un microbuz și un autoturism s-a produs joi seară, pe autostrada A1, la kilometrul 465, în zona localității Belinț, pe sensul de mers Timișoara – Deva.

Mapamond

Comisia Europeană amână cu un an legile privind interzicerea accesului copiilor la rețelele sociale. După vor fi aplicate în toate statele
Comisia Europeană a decis să amâne cu 12 luni implementarea proiectelor de legislație națională care vizează restricționarea accesului minorilor la rețelele sociale și care se suprapun cu viitoarele norme europene. Măsura urmărește evitarea unor reguli diferite de la o țară la alta și asigurarea unui cadru legislativ unitar la nivelul Uniunii Europene. 2

România

Programul Rabla revine din 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibile
Ministerul Mediului anunță deschiderea unei noi sesiuni a Programului Rabla pentru persoanele fizice, începând de marți, 3 noiembrie, ora 10:00. Bugetul total alocat este de 35,4 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 3.200 de ecotichete.