Accident de circulație pe drumul care leagă Timișoara de Șag. Un tânăr de 25 de ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla s-a lovit de un autocamion al cărui șofer i-a tăiat calea.
Circuitul desenat pe malul Timişului în comuna timişeană Şag găzduieşte sâmbătă un spectaculos concurs de motociclism pe teren accidentat. Aici va avea loc etapa a treia a Motocross Cup. Concursul se va desfăşura sâmbătă, 29 iunie, începând cu orele 12.
Road Patrol MC Timişoara organizează, începând de vineri şi până duminică, tradiţionalul deja Bikers Festival. Ca şi în anii precedenţi, se anunţă trei zile de petrecere nebună pe plaja Montecarlo de la Şag.
Pescarii timişoreni şi nu numai vor avea sâmbătă, la Şag, de la ora 11, un eveniment special dedicat lor. Câţiva instructori acreditaţi vor încerca să demonstreze tehnicile de pescuit la musca artificială şi tehnicile de casting ( lansare cu fir de muscarit ) în cadrul evenimentului intitulat Muscarici Fly Casting Day.
Accident ieșit din comun, marți seara, în localitatea Șag din județul Timiș. O căruţă trasă de un cal a ieşit pe şosea, a pătruns pe contrasens şi a lovit o maşină, unul dintre pasagerii din autoturism ajungând la spital. Culmea, din căruță lipsea chiar... căruțașul.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
9
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.