Incendiu, sâmbătă dimineață, la un depozit din localitatea timișeană Șag. Intervenția a fost una dificilă pentru pompieri deoarece flăcările au cuprins izolația acoperișului clădirii și au ars mocnit, iar cel mai probabil incendiul va fi lichidat complet abia spre seară.
Betie finalizata pe patul de spital pentru un bărbat de 49 de ani din Curtici, județul Arad. El a fost lovit de o mașină, în localitatea timișeană Șag, în timp ce traversa strada prin loc nepermis și fără să se asigure. Bărbatul avea o alcoolemie aproape de comă alcoolică.
Localnicii din comuna Şag şi cei din localitatea Ianova, comuna Remetea Mare, vor rămâne în aceste zile fără apă la robinete, pentru că reprezentanţii Aquatim şi-au propus să spele rezervoarele de înmagazinare a apei și rețelele de distribuție. Marţi vor fi întreruperi la Ianova, iar miercuri la Şag.
Scene cumplite, marți seara, pe șoseaua care leagă localitatea Șag de Timișoara. Un tânăr de 22 de ani și-a pierdut viața, după ce mașina pe care o conducea a ajuns pe contrasens și s-a izbit violent de un microbuz.
Băut și inconștient. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani din Șag care a fost lovit de un autoturism în timp ce se plimba pe mijlocul drumului european care leagă Timișoara de Moravița.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.