A lovit un semafor, după care s-a oprit înt-un stâlp de iluminat stradal. Este vorba despre un tânăr care a a intrat cu maşina în derapaj, chiar în faţa Primăriei Timişoara.
Două dintre subunităţile Poliţiei
Municipiului Timişoara, Secţia 3 Poliţie
şi Secţia 5 Poliţie, au rămas
fără şefi. Posturile au rămas vacante
după ce foştii şefi au hotărât
să iasă la pensie. Totodată, se caută
încă un adjunct la Poliţia Timiş
şi pe cineva care să conducă Poliţia
Rutieră Timiş.
Depăşirile coloanelor la semafor, treceri pe roşu sau neacordarea de prioritate au fost aspru sancţionate, astăzi, în traficul din oraşul Timişoara. Poliţiştii au aplicat peste 60 de sancţiuni contravenţionale.
Ştiri din Timiș
Activitatea Poliției Locale Timișoara a devenit subiect de dispută după ce consilierul local PNL Silvia Chițac a criticat modul în care instituția intervine în teren, reducerea patrulărilor pedestre și lipsa unor soluții eficiente pentru combaterea cerșetoriei și sprijinirea persoanelor fără adăpost. Consilierul a cerut o analiză mai atentă a priorităților instituției și o mai bună colaborare cu serviciile sociale. În replică, la solicitarea Tion, Poliția Locală Timișoara a transmis un punct de vedere în care prezintă numărul intervențiilor, evoluția patrulărilor, reorganizarea personalului și măsurile luate în cazul persoanelor vulnerabile.
Mapamond
Conflictul politic din Polonia a escaladat după ce cinci judecători numiți de actuala majoritate parlamentară au decis suspendarea președintelui Curții Constituționale, Bogdan Święczkowski, și a adjunctului său, considerați apropiați de fostul partid de guvernământ PiS.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs pe DJ 693, între localitățile Seceani și Orțișoara, după ce un șofer în vârstă de 32 de ani a pierdut controlul asupra mașinii și a părăsit partea carosabilă.
Utile
Sâmbătă, 31 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merga la spectacole și întâlniri tematice.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș are un nou prefect, după ce Guvernul a decis numirea lui Radu-Adrian Pau în această funcție, în cadrul unei serii de schimbări la nivelul conducerii prefecturilor din țară.
2
România
România a înregistrat cele mai mari creșteri ale prețurilor la energia electrică și gazele naturale din Uniunea Europeană în prima jumătate a anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Eurostat.
3