Acțiuni de amploare a polițiștilor timișeni, în ultimele două nopți. Oamenii legii au desfășurat controale pentru a-i depista pe cei care circulă cu viteză prea mare sau care urcă la volan băuți ori sub influența drogurilor. Recordurile la viteză au fost stabilite în noaptea de vineri spre sâmbătă atunci când o tânără și un tânăr au fost depistați circulând cu 158 și 110 kilometri la oră pe bulevardul Liviu Rebreanu.
Acțiunile din timpul săptămânii, organizate de polițiștii de la Rutieră, au continuat și în weekend. Oamenii legii au continuat controalele pentru a preveni și combate principalele cauze ale accidentelor rutiere. Au aplicat sute de sancțiuni și au reținut 44 de permise de conducere de la șoferii indisciplinați.
Lugoj
Primăria Municipiului Lugoj lansează un apel ferm către cetățeni pentru menținerea unui dialog civilizat în spațiul public online. Reprezentanții instituției subliniază că înțeleg existența unor nemulțumiri, critici sau frustrări și că acestea sunt binevenite, atâta timp cât sunt exprimate cu respect.
Eveniment
O anexă gospodărească folosită ca afumătoare a fost cuprinsă de flăcări în comuna Mașloc. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit extinderea incendiului, fără a produce victime.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață într-o locuință din Șemlacu Mare, unde flăcările au cuprins o încăpere de aproximativ 20 de metri pătrați, fără a provoca victime.
Ştiri din Timiș
Magda Budacă este avocat și practician în insolvență, domenii în care are o experiență de peste 15 ani. Ca avocat, o recomandă expertiza în drept fiscal și comercial, iar ca practician în insolvență, în primul rând, expertiza pe reorganizările judiciare. A început în 2008, cu o fabrică de încălțăminte, pe care a reușit să o redreseze și reintegreze în piață.
Agenda
Sărbătorile de iarnă bat la ușă, iar Almanahul Agenda 2026 este deja disponibil în rețeaua tutungeriilor Tabac Xpress. Publicația aduce împreună articole de lifestyle, cultură și dezvoltare personală, prezentate într-un format modern și ușor de parcurs.
Horoscop
Un moment al adevărurilor rostite, al revelațiilor mentale și al clarității care vine odată cu cuvântul.
Utile
Vineri, 5 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole, filme și petreceri.