Una dintre cele mai controversate intersecţii din Timişoara este, fără îndoială, cea de la Pasajul Jiul, unde numeroşi şoferi care vin de pe bulevardul Republicii virează stânga de pe banda a doua, deşi acest lucru este interzis. Poliţiştii de la Rutieră au organizat, vineri, o nouă acţiune în zonă, în urma căreia au fost date amenzi în valoare totală de peste 25.000 de lei.
Săptămână plină pentru poliţiştii de la Rutieră din Timiş. În ultimele patru zile, oamenii legii au scris amenzi pe bandă rulantă pentru şoferii indisciplinaţi opriţi pe drumurile din judeţ.
Acțiune de amploare pe linie rutieră, la Timișoara și Lugoj. Polițiștii Serviciului Rutier au ieșit pe străzile din cele două orașe pentru a-i controla la sânge pe taximetriști. Mai bine de jumătate dintre cei verificaţi s-au ales cu amenzi, iar câțiva dintre ei au rămas chiar fără permis de conducere.
Surpriză plăcută pentru zeci de șoferițe care au circulat sâmbătă prin Timișoara. Ele au fost trase pe dreapta de agenții de la rutieră, care le-au împărțit mărțișoare în loc de amenzi.
Două beri reci, un pahar de vin sau două pahare de șampanie. Acestea sunt doar câteva dintre scuzele servite de șoferii prinși băuți la volan care au căzut în plasa polițiștilor de la rutieră, noaptea trecută. Iar cei descoperiți că au încălcat legea nu au fost puțini.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merga la spectacole și întâlniri tematice.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș are un nou prefect, după ce Guvernul a decis numirea lui Radu-Adrian Pau în această funcție, în cadrul unei serii de schimbări la nivelul conducerii prefecturilor din țară.
Mapamond
Italia este cuprinsă de proteste de amploare. Sute de mii de persoane au participat vineri, 30 octombrie, la manifestațiile organizate la Roma de Uniunea Sindicatelor de Bază, nemulțumite de creșterea prețurilor, situația economică și politicile Guvernului.
1
Capitală Culturală
Sculptura trebuie să devină o prezență vie în spațiul public, iar oamenii să nu mai treacă nepăsători pe lângă operele de artă din oraș. Este mesajul transmis de Sorina Jecza, președinta Fundației Triade și soția regretatului sculptor Peter Jecza, cu prilejul evenimentelor dedicate Zilei Sculpturii, marcată în 30 octombrie. Aceasta vorbește despre interesul tot mai mare al timișorenilor pentru arta din spațiul public, dar și despre dificultățile financiare cu care se confruntă sculptorii care își doresc să își vadă lucrările realizate și expuse în oraș.
Ştiri din Timiș
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie 2026, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii, creativității și dialogului despre echilibrul dintre mediul digital și activitățile reale.
Ştiri din Timiș
Viceprimărița Timișoarei, Paula Romocean, anunță preluarea Arena AquaSport, baza sportivă amenajată pe locul fostului Ștrand al Tineretului. Din 9 noiembrie, până la finalul anului, accesul va fi gratuit pentru timișoreni, pe bază de rezervare
3
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș și Primăria Municipiului Lugoj, anunță începerea, din 2 noiembrie 2026, a punerii în funcțiune, etapizat, a celor 49 de insule ecologice din municipiu, parte a proiectului din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru modernizarea infrastructurii de colectare a deșeurilor menajere, accesat de Primăria Lugoj.