Oficialii ucraineni, dar şi cei din Uniunea Europeană, SUA şi NATO, sunt îngrijoraţi că scenariul din Crimeea ar putea fi aplicat de ruşi Ucrainei. Potrivit ministrului de Apărare de aici, Rusia este pregătită să atace Ucraina şi şi-a poziţionat deja armata la graniţele ţării.
Preşedintele Traian Băsescu îl atacă pe omologul său rus, Vladimir Putin. „Se uită cu cel mai mare jind la gurile Dunării”, a declarat, sâmbătă, Băsescu.
Președintele Traian Băsescu a anunțat că Uniunea Europeană nu recunoaște rezultatul referendumului ilegal și neconstituțional organizat în Crimeea în 16 martie și drept urmare consideră ilegală anexarea Crimeei de către Rusia.
Ucraina se apropie de Uniunea Europeană. Kievul a semnat vineri partea politică a Tratatului de Asociere la summitul european de la Bruxelles. Asta în contextul în care fosta regiunea ucraineană Crimeea a fost alipită Rusiei la începutul săptămânii.
Președintele american Barack Obama a anunțat o serie de sancțiuni care vor viza sectoare cheie ale economiei rusești, ca represalii față de alipirea Crimeei la Rusia. La rândul său, Moscova a publicat o listă cu oficiali americani vizați de sancțiuni.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case