Judeţul Timiş va avea onoarea să ofere viitorul preşedinte al Districtului Rotary România şi Moldova. Duminică va avea loc ceremonia oficială de predare a conducerii către Marian Mocan, membru Rotary Club Timişoara.
Sala Filarmonicii Banatul va găzdui în această săptămână două evenimente organizate de două cluburi Rotary menite să ajute comunitatea timişeană. Evenimentele au fost puse la punct de organizaţiile din Buziaş, respectiv Timişoara şi Lugoj.
Cele trei cluburi rotariene din Timişoara au marcat sâmbătă seara aşa cum se cuvine aniversarea a 108 ani de existenţă a organizaţiei internaţionale. În centrul oraşului a fost oferit un concert al celor de la Timişoara Big Band. Clădirea Operei a fost luminată în albastru şi galben, culorile Rotary, iar finalul acţiunii a fost marcat de un foc de artificii.
Opera Naţională Română Timişoara va fi iluminată festiv pe 23 februarie 2013, de la ora 19, pentru a marca 108 ani de la înfiinţarea organizaţiei nonguvernamentale Rotary International şi 28 de ani de la începerea proiectului pentru eradicarea poliomielitei pe glob.
Un număr de zece şcoli şi câteva grădiniţe din judeţul Timiş vor beneficia în perioada următoare de sprijin special pentru a duce condiţiile de învăţământ la un nivel decent de igienă. Iniţiativa aparţine celor de la Rotary Cetate Timişoara, iar valoarea sprijinului acordat va depăşi 100.000 de euro, plus numeroase alte sponsorizări acordate de membri echipei.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
1
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.