În urmă cu 89 de ani, organizaţia sportivă înfiinţată de cunoscutul matematician Traian Lalescu în cadrul Politehnicii timişorene primea personalitate juridică. Primul sport practicat de studenţi într-un cadru organizat în interiorul noii entităţi a fost fotbalul, urmat de tenisul de câmp şi atletismul. Astăzi se fac din nou planuri pentru promovarea sportului la Timişoara.

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş invocă refacerea patrimoniului, în timp ce rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara (UPT), Nicolae Robu, contraatacă cu un act de donaţie din 1945. Disputa se îndreaptă spre instanţă, prima înfăţişare fiind deja fixată pentru săptămâna viitoare.
Preşedintele PNL Timiş, senatorul Nicolae Robu, a declarat, vineri, că este deranjat ca şi cetăţean de numărul mare de stâlpi verzi care au fost instalaţi pe drumurile din Timişoara şi consideră că numărul acestora ar trebui să fie mai mic, iar culoarea lor... alb-violet.
Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a afirmat că cele patru instituţii culturale din Timişoara aflate în subordinea Primăriei fac parte din „brandul” municipiului şi că numai „un iresponsabil” ar putea trata cu lejeritate subiectul reducerii de personal din aceste instituţii. El a afirmat că PNL ca interveni „vehement” pentru ca teatrele în limbile maghiară şi germană, Filarmonica şi Casa de Cultură să funcţioneze în continuare.

Cinema

Filme restaurate și proiecții în aer liber. Luați o pătură și haideți să le vizionați la o nouă ediție a Festivalului Ceau, Cinema!
Festivalului Ceau, Cinema! aduce o nouă ediție la Timișoara, care va avea loc între 15 şi 19 iulie, la Cinema Timiș.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 22 iunie
Luni, 22 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Cariere de Poveste

FOTO. Simona Podaru, trainer și fondator Asociația „Părinte Implicat”: „În sectorul civic am găsit sens, impact și o apropiere reală de oameni”
Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni caută echilibrul dintre carieră, familie și implicare în comunitate, povestea Simonei Podaru se conturează ca un exemplu de reconversie profesională. Trainer acreditat și fost profesionist într-o companie multinațională, aceasta a ales, în urmă cu aproape un deceniu, să părăsească mediul corporatist pentru a se dedica în întregime formării oamenilor și proiectelor educaționale.

Eveniment

Trei persoane descarcerate în urma unui accident rutier produs la Peciu Nou. O mașină s-a răsturnat
În comuna Peciu Nou, cinci persoane au fost implicate într-un accident rutier produs duminică noaptea, după ce două autoturisme s-au ciocnit, iar unul dintre vehicule s-a răsturnat în afara părții carosabile. Trei dintre ocupanți au rămas încarcerați și au fost scoși de pompieri.

Horoscop

Horoscop săptămâna 22 - 28 iunie
Horoscopul în această săptămână:

România

Adrian Veștea a depus la Parlament Programul de Guvernare și lista miniștrilor: „România nu își mai permite să piardă timp”
Adrian Veștea a anunțat depunerea la Parlament a Programului de Guvernare și a listei noului Cabinet, afirmând că prioritățile Executivului sunt stabilitatea politică și economică, fondurile europene, investițiile și securitatea națională. 2

Ştiri din Timiș

Timișoara se pregătește de căldură. Paul Trans Service pregătește mașinile pentru vară
Când temperatura urcă, sistemul de climatizare al mașinii devine esențial. O instalație de aer condiționat întreținută corect oferă răcoare rapid, funcționează mai eficient și protejează componentele importante ale sistemului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 iunie 2026, în Timișoara?
Luni, 22 iunie, puteți participa la un side quest, să mergeți la un concert sau la expoziții.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici