tion.ro Web analytics

Două angajate ale Primăriei Timișoara și-au recunoscut vinovăția într-un dosar al DNA Timișoara, în care au fost cercetate mai multe concursuri trucate în urmă cu câțiva ani. Cu această ocazie, reprezentanții USR Timiș amintesc de Rodica Aurelian, cea care se ocupa de trucare, și de Florin Răvășilă, unul dintre beneficiarii acestor trucări, ambii „piloni” ai administrației Robu. UPDATE. Sindicatul liber din primărie cere retractarea unor afirmații
În urmă cu puțin mai bine de doi ani, Timișoara avea în sfârșit firmă de dezinsecție, după o pauză de cinci ani și jumătate. Primarul de la acea vreme, Nicolae Robu, iubitor de apariții publice, i-a aliniat pe muncitorii de la dezinsecție într-o parcare de la marginea orașului. Viceprimarul Ruben Lațcău ne anunță și el că începe dezinsecția cu mai multe fotografii pe Facebook. Muncitorii de la Coral Impex sunt aliniați și în fața lui.

Eveniment

FOTO. Circulația tramvaielor, dată peste cap în zona Soarelui, după ce unul din ele nu a mai pornit
Circulația tramvaielor este dată peste cap vineri dimineață, în zona Soarelui din Timișoara. Un tramvai Bozankaya nu a mai reușit să plece din stație.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Robu, „peste Fritz”. Războiul celor doi candidați se dă și pe spațiul de pe panourile electorale
Un cititor Tion ne-a sesizat că un fapt constatat pe un panou electoral din oraș: echipa PSD-PNL a lipit un afiș electoral cu Nicolae Robu peste cel al principalului său contracandidat, Dominic Fritz. 3

Capitală Culturală

O nouă expoziție la Muzeul Național de Artă din Timișoara
„Lifeline” marchează expoziția cu numărul 100 a artistului german Dieter Mammel. Acesta oferă vizitatorilor Muzeului Național de Artă din Timișoara o panoramă a creațiilor sale din ultimii 20 de ani.

Eveniment

VIDEO. Pieton accidentat mortal în zona Fabric din Timișoara
Un bărbat în vârstă de 75 de ani și-a pierdut viața, vineri dimineața, în urma unui accident rutier. 8

Ştiri din Timiș

Locuitorii din Beregsău Mare sunt poftiți la Rugă
Ruga, cea mai importantă manifestare a comunităților din mediul rural, nu va lipsi anul acesta din calendarul Primăriei Beregsău Mare.

Mapamond

Echipa din spatele trilogiilor de succes „Stăpânul Inelelor” și „Hobbitul” va produce două noi filme
Warner Bros Discovery a anunțat că primul dintre cele două noi proiecte ale lui Peter Jackson, Fran Walsh și Philippa Boyens este intitulat provizoriu „Stăpânul inelelor: vânătoarea lui Gollum”.

Mapamond

Doi poliţişti împușcați într-o secție de poliție din sudul Parisului
Doi poliţişti au fost grav răniţi de gloanţe, joi seară, într-o secţie de poliţie din sudul Parisului, de un bărbat care a sustras arma unui agent, după ce fusese arestat pentru agresarea unei femei cu un cutter, potrivit AGERPRES.

Utile

Trafic închis timp de mai multe zile pe strada Constantin Brăiloiu
Strada Constantin Brăiloiu va fi închisă timp de mai multe zile pentru lucrări de reparații, informează SDM Timișoara.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici