ADVERTORIAL. Un nou ansamblu rezidențial se ridică în Timișoara! Dezvoltatorul imobiliar cu experiență new rpc a demarat lucrările la unul dintre cele mai frumoase ansambluri rezidențiale din oraș. Situat în partea de nord a orașului, la doar 400 m de complexul de birouri VOX, la doar 1.7 km de OPENVILLE, cu stație de mijloc de transport în comun la parterul blocului și cu toate facilitățile de care are nevoie o familie, credem că RIVER RESIDENCE este soluția perfecta.
Ştiri din Timiș
Începând de sâmbătă, legătura feroviară dintre Timișoara și București se face, pe ambele sensuri, cu trenuri noi Alstom Coradia Stream. Una dintre cursele introduse recent a avut însă luni o defecțiune între Augustin și Racoș, iar trenul a fost anulat pe segmentul Augustin – Timișoara. Călătorii vor fi preluați de alte garnituri.
Eveniment
Un incendiu de vegetația a izbucnit luni după-amiaza la Dumbrăvița.
Eveniment
Descoperire macabră, luni după-amiază, pe canalul Bega, în Timișoara. Un bărbat de 45 de ani a fost găsit fără viață în apă, în apropierea unui ponton.
România
Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis luni că a luat notă de afirmațiile purtătorului de cuvânt al MAE iranian, context în care subliniază că România nu este parte a conflictului din Orientul Mijlociu, prioritatea autorităților de la București fiind efortul diplomatic pentru dezescaladare, scrie Agerpres.
1
Ştiri din Timiș
Bookfest Timișoara 2026 se va desfășura între 19 și 22 martie, la Centrul Regional de Afaceri CRAFT. Salonul va fi deschis pentru public, în fiecare zi, între orele 10:00 și 20:00 și va avea în program sute de evenimente, lansări de carte, sesiuni de autografe, filme, expoziții. Tion vă oferă vouchere de care vă puteți bucura la salon.
Capitală Culturală
Publicul este invitat joi, 19 martie, de la ora 17.00, la evenimentul de închidere al expoziției „WOLF – De la decorativ la funcționalitate”, găzduită de Muzeul Național de Artă Timișoara în Galeria L a Palatului Baroc din Timișoara.
Capitală Culturală
Opera Națională Română din Timișoara marchează în 2026 împlinirea a 80 de ani de la înființare printr-un spectacol din repertoriul liric universal.
Ştiri din Timiș
Publicul este invitat să vadă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din Banat, în cadrul unor tururi ghidate gratuite organizate de Muzeul Național al Banatului.