Pentru că în acest an se împlinesc 20 de
ani de la Revoluţia izbucnită la Timişoara
în Decembrie 1989, primăria vrea fonduri de la
guvern pentru finanţarea unor proiecte cum ar fi
realizarea unui obelisc în sensul giratoriu din Calea
Buziaşului şi un spectacol de imagine, sunet
şi lumini în Piaţa Victoriei.
Poziţia lansată de şeful CJT, Constantin
Ostaficiuc, a fost preluată de Comitetul Regiunilor.
El a condamnat modul de reacţie al
autorităţilor moldovene la protestele din
această lună, organizate la Chişinău,
după anunţarea rezultatelor alegerilor
desfăşurate în ţara vecină.
Părinţii lui Eugen Ţapu, în
vârstă de 26 de ani, au fost anunţaţi
joi de poliţie că fiul lor a murit, iar cadavrul
acestuia este aproape de nerecunoscut şi a fost pus de
autorităţi într-un sicriu ermetic,
relatează Ziarul de Gardă.
vârstă de 26 de ani, au fost anunţaţi
joi de poliţie că fiul lor a murit, iar cadavrul
acestuia este aproape de nerecunoscut şi a fost pus de
autorităţi într-un sicriu ermetic,
relatează Ziarul de Gardă.
Preşedintele moldovean Vladimir Voronin a făcut
miercuri un gest de reconciliere neaşteptat
faţă de opoziţie, cerând o amnistie
pentru participanţii la protestele postelectorale din
7 aprilie, în timp ce renumărarea voturilor la
alegerile legislative contestate era în curs,
comentează AFP. Revolutie la
Chisinau
| Proteste la Chisinau,
Moldova
miercuri un gest de reconciliere neaşteptat
faţă de opoziţie, cerând o amnistie
pentru participanţii la protestele postelectorale din
7 aprilie, în timp ce renumărarea voturilor la
alegerile legislative contestate era în curs,
comentează AFP. Revolutie la
Chisinau
Moldova
Institutul Cultural Român din Viena va deschide, joi,
o expoziţie despre Revoluţia din decembrie 1989,
în care vor fi prezentate materiale puse la
dispoziţie de Asociaţia Memorialul
Revoluţiei din Timişoara.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
7