Atacuri dure în sânul Televiziunii
Române. Sindicatul din cadrul TVR Timişoara iese
cu acuze la adresa directorului Lucian Ionică, pe
care-l contestă vehement.
Şapte civili au fost ucişi luni la Teheran în cursul manifestaţiei pro-Moussavi, a informat Radio Payam, relatează AFP. "Mai multe persoane intenţionau să atace un post militar şi să vandalizeze echipamentele în apropierea pieţei Azadi. Din nefericire, şapte persoane au fost ucise şi multe altele rănite", a spus sursa.
Poziţia lansată de şeful CJT, Constantin
Ostaficiuc, a fost preluată de Comitetul Regiunilor.
El a condamnat modul de reacţie al
autorităţilor moldovene la protestele din
această lună, organizate la Chişinău,
după anunţarea rezultatelor alegerilor
desfăşurate în ţara vecină.
Părinţii lui Eugen Ţapu, în
vârstă de 26 de ani, au fost anunţaţi
joi de poliţie că fiul lor a murit, iar cadavrul
acestuia este aproape de nerecunoscut şi a fost pus de
autorităţi într-un sicriu ermetic,
relatează Ziarul de Gardă.
vârstă de 26 de ani, au fost anunţaţi
joi de poliţie că fiul lor a murit, iar cadavrul
acestuia este aproape de nerecunoscut şi a fost pus de
autorităţi într-un sicriu ermetic,
relatează Ziarul de Gardă.
Zeci de tineri s-au strâns, marţi seara,
în faţa Catedralei Mitropolitane, acolo unde
în decembrie ’89 cădeau sub gloanţe
primii eroi ai Timişoarei, pentru a aprinde
lumânări şi pentru a arăta că
sunt solidari cu tinerii din Republica Moldova.
Astăzi, la Timişoara va fi organizat un marş
la care sunt aşteptate sute de persoane. Mars al
studentilor basarabeni la Timisoara 
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.