S-a încheiat vacanța pentru handbaliștii timișoreni, care din 16 iulie au reluat antrenamentele cu un singur gând: accederea în cupele europene. Noutățile primei ședințe de pregătire au fost cei trei jucători transferați în această vară, portarul Cristian Antonaru și interii Andrei Grasu și Marian Vasile.
Luni, pentru fotbalul timişorean va fi ziua adevărului. Mai precis, la stadionul "Dan Păltinişanu" este programată reunirea lotului... lui Politehnica. Este clar pentru toată lumea că în vechea structură echipa va mai exista. Aşadar, la reunire s-ar putea prezenta echipierii celor de la AC Recaş. Şi printre aceştia şi Cristian Daminuţă.
Până când şefii şi gloriile fotbalistice se hotărăsc ce să facă pentru fotbalul timişorean, oraşul mai are încă o echipă care, cel puţin pe hârtie, ar trebui să se reunească pentru un cantonament şi antrenamente pentru sezonul viitor. Deocamdată, la club până şi accesul la telefoanele mobile a fost tăiat, probabil pentru neplată.
Baschetbaliştii timişoreni sunt cei mai harnici şi au sunat deja reunirea după cele câteva zile libere de Crăciun. Leii din Banat nu şi-au permis prea multe libere în condiţiile în care în luna ianuarie îi aşteaptă un program infernal cu 7 meciuri.
Săptămâna viitoare se sună adunarea şi pentru Leii din Banat! Baschetbaliştii de la BC Timişoara se reunesc luni, 1 august, într-o formulă mult schimbată faţă de lotul cu care s-a încheiat sezonul 2010-2011.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.
Ştiri din Timiș
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.
Ştiri din Timiș
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță începerea unor lucrări importante de infrastructură rutieră în județul Timiș. Începând cu 23 martie, va demara consolidarea unui tronson din drumul național DN 59B, între localitățile Cruceni și Livezile.
România
Parlamentul a adoptat bugetul de stat cu o largă majoritate, după negocieri tensionate și dezbateri prelungite. Premierul Ilie Bolojan a subliniat că bugetul reflectă responsabilitate economică și asigură investițiile și plățile sociale, în timp ce Sorin Grindeanu a indicat gestionarea crizei energetice drept prioritate. Bugetul include și un pachet social pentru pensionari și persoane vulnerabile, decis în urma unui acord în coaliție.
Ştiri sportive
Un eveniment sportiv cu o puternică încărcătură emoțională și socială va avea loc sâmbătă, 21 martie, la Timișoara. ACS Ambasadorii Speranței Timișoara, în parteneriat cu Federația Română de Rugby și Special Olympics România, organizează prima etapă a Campionatului Național de Rugby Tag Special Olympics.
România
„Coiful cu eroi” sau „coiful unguresc”, artefact din aur, unicat, provenind din zona bazinului Mării Negre, este scos la licitație cu un preț de pornire cam cât o Dacia Duster! Descoperită în Iran, piesa a aparținut unei familii regale, apoi a fost cumpărată de un celebru colecționar maghiar.
1
Ştiri din Timiș
Starea drumului județean DJ 682, pe tronsonul dintre orașul Făget și limita cu județul Arad, a dus la inițierea unei petiții semnate de 301 persoane din județele Timiș și Arad. Demersul vine după ce problema a fost discutată direct cu reprezentanții Consiliului Județean Timiș (CJT), iar cetățenilor li s-a recomandat să formuleze o petiție.
4