Poli Timişoara s-a chinuit, dar a reuşit să iasă basma curată şi să câştige pe teren propriu. Scorul final al returului disputei amicale cu FC Bihor Oradea de vineri a fost de 1 – 0 în favoarea bănăţenilor. Golul a fost marcat de Dorin Goga, fiind poate chiar unul dintre ultimele înscrise de atacant pentru Politehnica.
ARAD - UTA pare a-şi definitiva lotul de jucători
şi se e greu de crezut că nu va mai apărea
ceva spectaculos.
Mapamond
Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului comunitar, cei mai mari exportatori fiind Spania, Germania, România, Ungaria şi Grecia, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat), scrie AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Cinema Studio este aproape de finalizare, transmit reprezentanții primăriei. Până la mijlocul acestei săptămâni vor fi finalizate lucrările aflate în desfășurare, iar de atunci încep ultimele detalii de realizat: montarea scaunelor, ecranelor și proiectoarelor.
Mapamond
Două persoane au fost ucise şi alte zece rănite în urma unui atac cu cuţitul produs luni la orele prânzului la o şcoală primară din oraşul Guixi din provincia Jiangxi, în estul Chinei, scrie AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Ai nevoie de o rochie de nuntă pentru seară? DY Fashion te așteaptă cu sute de modele pe placul tău!
ADVERTORIAL. Ai nevoie de o rochie de nuntă pentru seară? DY Fashion te așteaptă cu sute de modele pe placul tău!
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ce porți atunci când îți dorești o ținută confortabilă și stylish? Pantaloni parachute casual sau cargo? De ce să nu alegi ambele modele? Ambele tipuri de pantaloni oferă confort și libertate de mișcare, dar au caracteristici și stiluri distincte. Ce îi face atât de speciali? Faptul că ambele modele au același scop: acela de a-ți menține comoditatea de-a lungul zilei. Și atunci, ce să porți? Află care este diferența în pantalonii pantaloni parachute și cei cargo și descoperă câteva detalii care te-ar putea ajuta să alegi un anumit model.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc, luni, după prânz, în incinta Parcului Industrial și Tehnologic aflat la ieșire din Timișoara. Un tânăr șofer a fost rănit.
Ştiri din Timiș
Din a doua încercare, aleșii județeni au reușit, luni, să voteze noua repartizare a banilor din TVA pentru drumuri către primăriile din Timiș, în varianta propusă de consilierii PSD cu sprijinul celor de la PNL. Atât ședința comisiilor reunite, cât și plenul, au fost conduse de Cristian Moș, vicepreședintele CJT. Președintele Alin Nica a considerat că a fost dat la o parte și a avut o scurtă intervenție.
Eveniment
Două femei din Timișoara, una de 37, cealaltă de 23 de ani, au fost prinse de polițiștii rutieri cu droguri asupra lor. Una consumase substențale interzise, cealaltă avea mai multe plicuri asupra ei.