Viceprimarul Timişoarei Traian Stoia i-a luat la întrebări pe juriştii primăriei, pentru a vedea ce fac ei pentru a recupera anumite imobile retrocedate fără temei legal, care au ajuns în posesia unor clanuri de romi, edilul acuzând faptul că lucrurile se mişcă foarte greu, iar în unele cazuri... deloc. Stoia spune că sunt şi cazuri în care s-au pronunţat deja organele de anchetă şi instanţele de judecată, iar casele ar fi trebuit să revină în proprietatea municipalităţii. Vicele anunţă şi că urmează să se întoarcă la primărie Corpul de control al premierului.
Corpul de control al primului-ministru se află de la începutul săptămânii la Primăria Timişoara. Oamenii din subordinea premierului Victor Ponta verifică modul în care s-au retrocedat mai multe imobile din oraş de-a lungul timpului, dar şi aspecte legate de aplicarea Legii 112 şi a Legii 79. Reprezentanţii Guvernului au stat de vorbă cu angajaţii municipalităţii şi au ridicat mai multe documente.
Viceprimarul Timişoarei Traian Stoia a anunţat, vineri, că săptămâna viitoare va sesiza organele de cercetare penală, împreună cu primarul Nicolae Robu, pentru a le cere să verifice modul în care s-au făcut unele retrocedări şi cum au ajuns în proprietatea anumitor persoane mai multe clădiri importante din oraş ori condiţiile în care şi-au schimbat proprietarii de-a lungul timpului.
Fostul director al Direcției de Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, Nicușor Miuț, a ajuns vineri dimineață în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. El a fost chemat să dea declarații în dosarul în care este învinuit că le-a dat ilegal un imobil romilor din clanul Cârpaci. La intrarea în Parchet, însă, Miuț a susținut sus și tare că nu are habar de nicio mafie imobiliară în Primărie.
Scandalul foştilor şi actualilor funcţionari din Primăria Timişoara care au cedat prea uşor un imobil de pe bulevardul Mihai Viteazu ce a ajuns în proprietatea clanului Cârpaci a ajuns şi la urechile primarului Nicolae Robu. Acesta nu exclude ca în perioada următoare şi alţi angajaţi ai instituţiei pe care o conduce să fie chemaţi la audieri de către anchetatori.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 10

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.

Ştiri din Timiș

FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă. 5

Ştiri din Timiș

Modificări pe mai multe linii metropolitane, de săptămâna viitoare
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.