Reprezentanții RETIM au anunțat că, în perioada sărbătorilor de Rusalii, angajații societății de salubrizare vor lucra după un program special.
Un oraş civilizat este un oraş curat, în toate zonele sale, şi cu un sistem modern de salubrizare. Ce presupune un astfel de sistem şi cum este asigurată curăţenia unui oraş de talia Timişoarei ne spune ing. Marcel Petrişor, directorul general tehnic-investiţii al RETIM Ecologic Service SA Timişoara, răspunzând întrebărilor ce i-au fost adresate de Zoltan Kovacs.
Reprezentanţii Retim Ecologic Service şi-au anunţat programul de sărbători. Angajaţii societăţii de salubrizare vor ridica deşeurile de la oameni după graficele normale de colectare sâmbătă şi luni, în a doua zi de Paşti, şi vor asigura curăţenia în zona bisericilor înainte şi după slujba de Înviere.
Un bărbat de 33 de ani a fost rănit, vineri după-amiază, după ce mașina în care se afla, un Audi, a intrat în plin într-o mașină de gunoi a RETIM, pe Calea Stan Vidrighin din Timișoara.
La Timişoara se face curăţenie până la sfârşitul lunii. De luni a început curăţenia generală de primăvară. Timişorenii pot scăpa de lucrurile de care nu mai au nevoie în casă şi de deşeurile vegetale. Atenţie când vin maşinile Retim, pentru că riscaţi amenzi dacă scoateţi gunoiul în strada cu mult înainte sau după colectare! Găsiţi graficele de colectare a deşeurilor, pe străzi şi perimetre, pe www.tion.ro.
Ştiri din Timiș
Primăvara începe la Timișoara sub semnul creativității și al designului românesc. Harababura Fair, unul dintre cele mai apreciate târguri dedicate designerilor și creatorilor locali, revine cu o nouă ediție în perioada 28 februarie – 1 martie. Evenimentul va avea loc la Pavilionul ISHO, pe bulevardul Take Ionescu nr. 50–52.
Cinema
România va deschide Festivalul European de Film de la Viena 2026 cu filmul „Anul Nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureșanu. Proiecția va avea loc pe 19 februarie, la Stadtkino Wien, și va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu regizorul. Pelicula, premiată la Veneția, Gopo, Cairo și Luxembourg, face parte din selecția festivalului, care reunește producții recente din 18 țări europene.
Mapamond
Meta testează o aplicație dedicată pentru Vibes, o rețea socială de videoclipuri scurte generate exclusiv de inteligența artificială. Platforma, similară cu TikTok, va permite Meta să concureze cu Sora de la OpenAI și apare în contextul planurilor companiei de a introduce abonamente cu funcții AI premium.
Utile
Vineri, 6 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un tânăr de 22 de ani a murit joi seara, între Jimbolia și Cărpiniș, după ce mopedul pe care se afla a fost lovit de un autoturism. Un alt bărbat a fost rănit, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
1