Reprezentanții societății de salubritate merg mai departe cu cele două mari campanii începute: aceea de înlocuire a pubelelor vechi pentru colectare selectivă și aceea de eradicare a rampelor clandestine. Au împărțit peste 1.300 de pubele și au adunat, într-o singură zi, peste 30 de tone de deșeuri de pe străzi.
Timișorenii trebuie să colecteze deșeurile selectiv, iar gunoierii trebuie să le adune separat. Sau cel puțin așa ar trebui să fie într-un oraș care are pretenția să fie unul european. Oamenii nu prea o fac așa cum trebuie și îi acuză pe angajații societății de salubritate că aruncă toate gunoaiele în aceeași mașină. Conducerea Retim susține că acesta este un mit.
Capitala Banatului a fost primul oraș din România care a implementat colectarea selectivă, potrivit autorităților locale. Sunt timișoreni care aruncă deșeurile reciclabile separat de resturile alimentare, dar nu toți au învățat să o facă. Mai sunt probleme în special în cartierele aglomerate, explică cei de la Retim.
Unii timișoreni sunt certați rău cu bunul simț și au impresia că Retim face curățenie de toamnă în fiecare zi. Orașul s-a umplut de rampe clandestine, iar reprezentanții primăriei au fost nevoiți să scoată mașinile societății de salubritate din nou pe străzi. Putem spune așadar că Retim „repetă” campania de curățenie de toamnă.
Mapamond
Un pasager al unui zbor American Airlines care circula de la Dallas la Newark a fost arestat după ce ar fi devenit agresiv la bord. Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, a fost imobilizat de alți pasageri cu bandă adezivă și coliere de plastic, iar avionul și-a deviat cursul și a aterizat pe aeroportul Baltimore-Washington, relatează CBS News.
România
În numai două decenii, numărul persoanelor născute în România, cu vârsta de peste 15 ani, stabilite în țările OECD a crescut de peste trei ori: de la aproximativ 1,1 milioane în 2000/01 la 3,9 milioane în 2020/21. Aproape unul din cinci români născuți în țară și aflați la vârstă activă locuiește în prezent în străinătate. Alarmant este că, și în acest an, 27,6% dintre tineri și-au declarat intenția de a părăsi România.
Eveniment
Pompierii au fost solicitați în această dimineață, în jurul orei 05:55, să intervină pentru descarcerarea unei victime în urma unui accident rutier produs în Ghiroda, pe strada Semenic.
Turism
Pentru o vacanță de câteva zile fără să pleci prea departe de România, Ungaria poate fi o alegere inspirată. Dincolo de Budapesta și de marile orașe, țara ascunde numeroase castele și palate care combină arhitectura spectaculoasă cu povești de sute de ani.
1
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții, dar și la activități din cadrul Beta.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara găzduiește, în luna septembrie 2026, cea de-a 96-a ediție a „Salonului Anual al Artelor Vizuale Timișoara”, eveniment de tradiție al vieții artistice a orașului. Ediția din acest an reunește lucrările a 120 de artiști, membri ai UAPR - Filiala Timișoara, precum și absolvenți ai unor facultăți și universități de artă.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara transmite că zona de drop-off amenajată la Colegiul Bănățean este pregătită pentru începutul noului an școlar. De luni, părinții vor putea lăsa și prelua copiii într-un spațiu special destinat acestor opriri, fără să blocheze strada Ion Ghica.
2
Ştiri din Timiș
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Iosefin își sărbătorește hramul pe 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Anul acesta, evenimentul marchează și trei repere din istoria parohiei: 105 ani de la înființare, 95 de ani de la întemeierea corului „Doina Banatului” și 90 de ani de la târnosirea bisericii.
1