Centrul Regional Reţea Poştală Timişoara le-a oferit timişorenilor care au vizitat marţi Poşta Mare un concert susţinut de Costel Busuioc. Asistenţa numeroasă a apreciat spectacolul susţinut de cunoscutul interpret, care le-a oferit celor prezenţi şi o şedinţă de autografe.
Teatrul Naţional Timişoara a devenit membru al reţelei internaţionale de teatru European Theatre Convention, în urma votului unanim acordat Naţionalului timişorean de către membrii convenţiei, reuniţi recent în Adunarea Generală de la Tel Aviv.
Familia regală britanică dispune, de vineri, de o pagină personalizată pe platforma de micro-blogging Twitter, pentru a permite susţinătorilor să urmărească activităţile oficiale ale membrilor săi, au anunţat reprezentanţii Palatului Buckingham.
Lucrările de introducere a canalizării au lăsat şi lasă cartierul şi comuna Fântânele fără apă.
Ştiri din Timiș
Muzica ajunge din nou în spitalele din Timișoara. După concertul susținut la Spitalul de Copii, muzicienii Filarmonicii „Banatul” vor cânta și pentru pacienții de la Spitalul „Victor Babeș” și Spitalul Municipal, într-un demers de sprijin emoțional prin artă.
Ştiri din Timiș
În multe companii apare veșnicul reflex clasic: când lucrurile nu merg bine, soluția pare să fie că trebuie mai mulți oameni. În realitate, de multe ori problema principală nu este lipsa resurselor, ci modul în care sunt organizate procesele interne. Diferența dintre haos și eficiență stă adesea în structură, nu în volumul de muncă.
Ştiri din Timiș
„COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ” Modernizare drumuri de interes local prin asfaltare -LOT V si obtinere avize si acorduri numai dupa finalizarea procedurii de expropiere si obtinere de catre Comuna Dumbravita a imobilelor -terenuri cu destinatia de drum aflate in proprietate privata” propus a fi amplasat în comuna Dumbravita, str. Vasco Da Gamma, Univers, Victoriei, Cetinei, Arieseni, Sandorfalva (intrand), N. Labis+Teatrului, Teatrului, Margaritar, Cezar Petrescu, Ion Minulescu, I.L. Caragiale, Hans C. Andersen, Alexandru Macedon, Galileo Galilei, Tehnicii, Isaac Newton, Johannes Kepler, Fizicii, Sportivilor, Mozart, Beethoven,
Danaide, Ponor, CF-uri: 414920, 411361, 415516, 402528, 408332, 410807, 402000, 402455, 410306, 414600, 410631, 406676, 409614, 403838, 413478, 413778, 409629, 410803,402492, 406436, 408984, 402181, 410073, 415444, 415514, 415451, 415558, 412143,412139, 409691, 408121, 407521, 411267, 413351, 410616, 407468, 413490, 412229, 409902, 412089, 402304, jud. Timis.
România
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost chemat joi la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în calitate de suspect într-un dosar de luare de mită, au declarat pentru G4Media surse judiciare.
1
Mapamond
Lumea filmului este în doliu după moartea actriței Daveigh Chase, devenită celebră în întreaga lume pentru interpretarea înfricoșătorului personaj Samara din filmul horror „The Ring”. Actrița s-a stins din viață la vârsta de 35 de ani.
2
Ştiri din Timiș
Timișoara va găzdui, în 5 și 6 noiembrie, reuniunea miniștrilor de externe din cele 16 state membre ale Inițiativei Central Europene, organizată de Ministerul Afacerilor Externe. Evenimentul va avea loc în paralel cu prima ediție a Forumului Timișoara pentru Valori Europene și va marca încheierea mandatului României la conducerea organizației.
3
Ştiri din Timiș
Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) plasează Timișoara pe locul 4 în noul Index de Atractivitate Urbană, cu o poziție mai sus față de 2024. Orașul a depășit Oradea și Sibiu, însă a fost întrecut de Constanța, care a intrat în premieră pe podiumul celor mai atractive municipii din România.
8
Ştiri din Timiș
Printr-un proiect caritabil, Clinica OncoHelp va primi două mașini speciale și pline de dotări de intervenții medicale.