Cea mai populară reţea de socializare din lume, Facebook, se confruntă cu probleme în ultima perioadă. Utilizatorii încep să-şi piardă încrederea în sistemul de securizare a informaţiilor pe Facebook, mai ales că fondatorul reţelei admite că site-ul conţine mai multe erori.
Site-urile de socializare precum Facebook, Twitter sau Google+ nu au reusit sa influenteze felul in care consumatorii si-au facut cumparaturile cu ocazia sarbatorilor de iarna, potrivit unui studiu de specialiate.
Circa 55% dintre parinti au admis faptul ca si-au facut conturi pe Facebook pentru a-si putea controla copii mai bine, potrivit unui sondaj realizat de un site de specialitate.
Un pasager al unui zbor American Airlines care circula de la Dallas la Newark a fost arestat după ce ar fi devenit agresiv la bord. Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, a fost imobilizat de alți pasageri cu bandă adezivă și coliere de plastic, iar avionul și-a deviat cursul și a aterizat pe aeroportul Baltimore-Washington, relatează CBS News.
În numai două decenii, numărul persoanelor născute în România, cu vârsta de peste 15 ani, stabilite în țările OECD a crescut de peste trei ori: de la aproximativ 1,1 milioane în 2000/01 la 3,9 milioane în 2020/21. Aproape unul din cinci români născuți în țară și aflați la vârstă activă locuiește în prezent în străinătate. Alarmant este că, și în acest an, 27,6% dintre tineri și-au declarat intenția de a părăsi România.
Pompierii au fost solicitați în această dimineață, în jurul orei 05:55, să intervină pentru descarcerarea unei victime în urma unui accident rutier produs în Ghiroda, pe strada Semenic.
Pentru o vacanță de câteva zile fără să pleci prea departe de România, Ungaria poate fi o alegere inspirată. Dincolo de Budapesta și de marile orașe, țara ascunde numeroase castele și palate care combină arhitectura spectaculoasă cu povești de sute de ani.
1
Duminică puteți merge la mai multe proiecții, dar și la activități din cadrul Beta.
Muzeul Național de Artă Timișoara găzduiește, în luna septembrie 2026, cea de-a 96-a ediție a „Salonului Anual al Artelor Vizuale Timișoara”, eveniment de tradiție al vieții artistice a orașului. Ediția din acest an reunește lucrările a 120 de artiști, membri ai UAPR - Filiala Timișoara, precum și absolvenți ai unor facultăți și universități de artă.
1
Primăria Timișoara transmite că zona de drop-off amenajată la Colegiul Bănățean este pregătită pentru începutul noului an școlar. De luni, părinții vor putea lăsa și prelua copiii într-un spațiu special destinat acestor opriri, fără să blocheze strada Ion Ghica.
2
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Iosefin își sărbătorește hramul pe 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Anul acesta, evenimentul marchează și trei repere din istoria parohiei: 105 ani de la înființare, 95 de ani de la întemeierea corului „Doina Banatului” și 90 de ani de la târnosirea bisericii.
1