Trei persoane au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau, un BMW, a ieşit de pe drum şi s-a răsturnat, miercuri după-masă, la ieşirea din comuna timişeană Remetea Mare.
Polițiștii timișeni au reușit să dea de urma șoferului care a provocat accidentul de miercuri noaptea, de la Remetea Mare. Mai mult, oamenii legii au identificat și animalele transportate de cei doi bărbați. Agenții de la Rutieră au stabilit că cei doi furaseră oile de la o stână din Izvin și se grăbeau să ajungă la Timișoara.
O dubiţă plină cu oi a căzut, miercuri noaptea, într-un şanţ la intrare în comuna timişeană Remetea Mare. După accident, şoferul autovehiculului a fugit. Celălalt pasager a ajuns la spital.
Abia dacă se mai putea ține pe picioare, dar s-a urcat la volan. Este vorba despre un bărbat de 41 de ani prins de polițiștii de la Rutieră din Timiş după ce a condus, deși avea o alcoolemie de 1,15 la mie.
Scandal monstru la Izvin, județul Timiș. Mai mulți romi au distrus mașina în care se aflau doi tineri din județul Prahova, după ce aștia și-au făcut nevoile pe casa lor. Conflictul a fost aplanat abia la sosirea oamenilor legii.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5