Ca dovadă că la nivel regional se face treabă mult mai bună decât la nivel de Bucureşti, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest a anunţat că în această regiune gradul de contractare a fondurilor europene va ajunge la 90 la sută la finalul exerciţiului financiar actual în 2015. Utilizarea fondurilor europene disponibile a fost cea mai mare problemă a vechii şi actualei guvernări.
Cinci regiuni din Moldova vor învăța din experiența Agenției de Dezvoltare Regională Vest. Oaspeţii vor afla despre colaborarea interregională şi despre accesarea şi implementarea proiectelor cu finanţare europeană. La începutul săptămânii viitoare, la Timişoara va avea loc un forum ce va pune faţă în faţă cele două părţi.
Banca Mondială a efectuat o serie de studii în Regiunea Vest, toate cu scopul de a descoperi cum se poate dezvolta mai bine economia locală. ADR Vest, partenerul instituţiei financiare în acest proiect, a solicitat părerea mediului de afaceri şi a autorităţilor locale referitor la strategia elaborată în urma acestor studii.
Economia zonei de vest a României generează aproximativ 11 procente din valoarea totală a produsului intern brut al României (PIB). Dezvoltarea producţiei din domeniul automotive, dar şi alte domenii, mai ales în Timiş, au dus destul de mult industria în sus, PIB-ul pe cap de locuitor atingând valoarea de 7.600 de lei, aceasta înseamnă un plus de aproximativ 1.000 de lei faţă de media naţională.
În contextul discuțiilor despre regionalizare, reprezentanții PSD Timiș cred că merită analizată propunerea președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, ca în viitoarea regiune Vest să fie inclus și județul Mehedinți, alături de Timiș, Arad și Caraș-Severin, Hunedoara urmând să facă parte dintr-o altă regiune, cu Sibiul şi Alba. Vedeți în continuare argumentele social-democraților!
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.