Peste 31.000 de persoane care nu ar fi trebuit să se regăsească pe listele electorale permanente au fost descoperite în Timiș în urma anchetelor demarate de Prefectură și primăriile din județ.
Primarii localităților din Timiș vor avea de lucru în luna august. Potrivit unei adrese transmise de Prefectura Timiș, ei vor trebui să verifice listele electorale permanente și să trimită în fiecare zi, până în 24 august, numărul persoanelor care nu au ce căuta pe aceste liste.
Membrii şi preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare de la referendumul pentru demiterea preşedintelui din 29 iulie îşi vor primi indemnizaţiile pentru munca depusă începând de miercuri. Banii vor putea fi ridicaţi în decurs de trei zile de la Primăria Timişoara.
Prefectura Timiș va organiza în această lună un mini-recensământ pentru a avea o situație clară privind conținutul listelor electorale permanente.
După ultima estimare dată de Biroul Electoral Central privind prezenţa la vot, cotată la 45,92 la sută, liderii USL Timiş au devenit temperaţi în declaraţii. Ei mai speră, la fel ca Traian Băsescu în 2009, în voturile din străinătate şi în marja de eroare a sondajelor efectuate de Biroul Electoral Central.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
21