„Sunt un orb” le va spune Horațiu Mălăele spectatorilor timișoreni pentru a le deschide ochii și sufletul către poezie. Așa, frumos, cum el știe: cu umor, cu duioșie, cu pastile de proză și de sinceritate, într-o bijuterie de spectacol.
Pianistul Teo Milea a reuşit să umple, miercuri seara, „sufrageria muzicală” a Filarmonicii Banatul din Timişoara, după cum a numit el Sala Capitol. Şi-a încântat publicul „Pe clape albe... şi negre”, mărturisind, cu umoru-i caracteristic, că altele n-a găsit, a cântat şi a povestit, ca între prieteni, cum a ajuns să-şi compună piesele şi pe unde l-au purtat viaţa şi muzica, iar la final, după două ore bune, aplauze şi bisuri, s-a despărţit cu greu de fani. A fost un recital de pian sold out.
Începe primăvara pe clape albe și negre, ascultând piesele lui Teo Milea, la Filarmonica Banatul din Timișoara. Tion.ro pune la bătaie trei invitații duble pentru recitalul de pian de miercuri seara. Participați la concursul nostru, care se desfășoară pe parcursul zilei de marți, și puteți câștiga una dintre cele trei invitații duble pentru concert.
Incanto Quartetto își invită publicul la o nouă călătorie muzicală, de data aceasta în Orient. Invitatul special al recitalului lunii martie este Emmanuel Hovhannisyan, care cântă la instrumentul național al Armeniei, duduk.
La Filarmonica Banatul, această săptămână începe cu integrala sonatelor pentru vioară și pian de Beethoven, în interpretarea a doi reputați soliști timișoreni, și se încheie cu un concert simfonic cu dirijor coreean.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.