Cartierul Soarelui din Timişoara şi zona Calea Buziaşului intră în reabilitare. Vor fi refăcute drumurile şi trotuarele, vor fi reamenajate spaţiile verzi şi vor fi amenajate nu mai puţin de 950 de noi locuri de parcare în cele două zone, potrivit reprezentanţilor primăriei. În Soarelui ar urma să apară şi o nouă piaţetă, în faţa Şcolii nr. 30. Lucrările vor costa aproape 5,2 milioane de euro, anunţă autorităţile locale.
Timişorenii care locuiesc în clădiri istorice şi sunt interesaţi de reabilitarea acestor imobile sunt aşteptaţi sâmbătă în Piaţa Traian, la Zilele Fabricului, unde vor primi îndrumare din partea specialiştilor.
Consiliul Judeţean Timiş a preluat trei blocuri de la Ministerul Apărării, două dintre acestea fiind în Timişoara, iar unul în Buziaş. Cele trei blocuri vor fi renovate, iar în noile apartamente se vor muta medici, militari, angajaţi ai Consiliului Judeţean Timiş sau persoane aflate în dificultate.
Muncitorii care lucrează la reabilitarea Liceului „Nikolaus Lenau"din Timişoara au descoperit, miercuri dimineaţa, 30 de cartuşe din al Doilea Război Mondial, încă în stare de funcţionare. Muniţia ar fi putut exploda dacă ar fi fost manevrată incorect. Aceasta este a doua oară când muncitorii care lucrează la acoperişul liceului timişorean descoperă muniţie de război.
Consilier local PNL despre treptele de la Catedrala: Acolo se vorbea de reabilitare, nu de inlocuire
Consilierul local PNL Ciprian Jichici susţine că a avut o surpriză de proporţii atunci când a observat că treptele Catedralei Mitropolitane din Timişoara sunt înlocuite, nu reabilitate, aşa cum se explicase consilierilor locali.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane. UPDATE. Șoferul a murit