Lucrările de reabilitare a clădirii de pe strada Gheorghe Lazăr în care funcţionează Liceul „Nikolaus Lenau” sunt întârziate din toate punctele de vedere. O spun oficialii Primăriei Timişoara, în prag de an şcolar. Motivul? Firma care se ocupă de execuţie are probleme cu banii, afirmă autorităţile locale. Reprezentanţii municipalităţii anunţă însă alte lucrări: amenajarea unei hale a RATT de pe Intrarea Doinei, unde ar urma să fie mutate mai multe clase de la Lenau pentru ca elevii să poată face şcoală doar de dimineaţă.
Clădirea în care funcţionează Colegiul Naţional C.D. Loga, una dintre şcolile emblematice ale Timişoarei, a ajuns într-o stare deplorabilă, deşi ar fi trebuit să fie reabilitată printr-un program cu sprijin german. Acoperişul este praf, apa s-a infiltrat prin tavane, iar reprezentanţii instituţiei de învăţământ au ajuns să stea cu găleţile în sala festivă şi să facă reparaţii cu deţinuţii pentru ca elevii să poată începe şcoala în această toamnă.
Dacă atunci când au început lucrările de reamenajare a intersecţiei din Piaţa Bălcescu atât reprezentanţii Primăriei Timişoara, cât şi constructorul dădeau asigurări că vor face tot posibilul pentru a termina cu şantierul până la începerea anului şcolar - adică în mai puţin de două luni, chiar dacă termenul contractual este de patru luni - acum primarul Nicolae Robu spune că lucrarea va fi finalizată până la sfârşitul lui septembrie. Edilul afirmă că nu poate garanta redeschiderea completă a circulaţiei până în 15 septembrie.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat, marţi, în sfârşit, finalizarea licitaţiei pentru reabilitarea malurilor canalului Bega, un proiect pe fonduri europene. Lucrările vor începe în următoarele săptămâni din spusele primarului Nicolae Robu şi vor fi executate de o firmă din Arad.
Imobilul din zona centrală a Timişoarei în care funcţionează Clinica de Oftalmologie a Spitalului Municipal, aflat într-un stadiu avansat de degradare, va fi reabilitat în perioada următoare. Reprezentanţii primăriei au anunţat că urmează să fie organizată licitaţia pentru execuţia lucrărilor.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane. UPDATE. Șoferul a murit