În luna decembrie a acestui an ar trebui să fie gata lucrările de reabilitare a străzii Gavril Musicescu din Timișoara. Nu se pune însă problema ca asta să se și întâmple, în condițiile în care amenajările nu sunt complet finalizate nici pe primul tronson abordat, de la Calea Urseni la Calea Martirilor: în loc de trotuare sunt bălării de 3 metri în unele zone! Lucrările au început în primăvara anului 2013, iar oamenii din zonă reclamă că muncitorii SDM au fost mai mult... absenți de pe șantier. Există un nou termen: vara anului 2015!
Consiliul Local Timişoara a aprobat în sfârşit studiul de fezabilitate pentru lărgirea la patru benzi a străzii Prof.Dr. Aurel Păunescu-Podeanu, la mai bine de jumătate de an de la desfiinţarea garajelor din zonă. Investiţia, care ar urma să fie realizată din bani de la bugetul local, este estimată la aproximativ 2 milioane de euro, perioada de execuţie prevăzută fiind de 8 luni.
Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timişoara va fi reabilitat, modernizat şi echipat printr-un proiect pe fonduri europene până la urmă. Lucrările au început deja, pentru că imobilul în care funcţionează liceul ajunsese într-o stare jalnică, dar iniţial era prevăzut să fie realizate cu bani de la bugetul local. Luni a fost semnat, la primărie, contractul de finanţare.
Două parcuri din zona centrală a Timişoarei - Parcul Justiţiei, situat în apropiere de sediul primăriei, şi Parcul Alpinet, situat pe malul canalului Bega, între Podul Traian şi Podul Tinereții – vor fi următoarele refăcute pe bani europeni. Sunt primele două proiecte pe lista de rezervă, iar autorităţile locale dau asigurări că vor beneficia de finanţare pentru că au făcut economii cu alte lucrări. Proiectul Michelangelo 2, care presupune lărgirea străzilor FC Ripensia şi Surorile Martir Caceu, mai aşteaptă...
Reprezentanţii Primăriei Timişoara anunţă o nouă sesiune de depunere de proiecte, cea de-a doua, pentru programul de reabilitare a clădirilor istorice cu bani de la bugetul local. Timişorenii care locuiesc în astfel de imobile pot primi bani de la primărie pentru a realiza lucrări de reabilitare – 20% fonduri nerambursabile și 80% credit, finanțare rambursabilă în 10 ani. Până în 20 noiembrie pot fi depuse dosarele. În urma primei sesiuni, din primăvară, a fost selectată o singură clădire, iar lucrările nu au început încă...
Azi în Timișoara
Marți, 3 noiembrie, puteți participa la evenimente culturale, conferințe, expoziții și spectacole de teatru și dans. Seara este programată o reprezentație de balet-rock la Opera Națională Română Timișoara.
Eveniment
Mobilizare de amploare în zona localității Poeni, din județul Timiș, după ce doi părinți și cei doi copii ai lor au plecat cu ATV-urile într-o pădure și nu au mai revenit. Pompierii, polițiștii, pădurarii și localnicii au pornit în căutarea acestora, luni seara.
Mapamond
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
2
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
1
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.