În centrul istoric al Timişoarei se lucrează la capacitate redusă în această perioadă, dar reprezentanţii primăriei spun că de luni ar trebui să vedem o desfăşurare mai mare de forţe, dacă vremea va permite acest lucru. Pe strada Florimund Mercy muncitorii au început să pună piatra la sfârşitul anului trecut, în noiembrie, dar lucrurile nu sunt încă bătute în cuie în privinţa variantei finale de pavaj.
La început de iarnă, la Timişoara au pornit în forţă plantările pe malul canalului Bega, după ce timişorenii au reclamat tăierea copacilor de pe marginea apei sau anumiţi arbori au fost mutaţi pentru a face loc noilor amenajări. Pentru început, zilele trecute s-au plantat 150 de copaci – exemplare de tei, mesteacăn, frasin şi liquidambar, un arbore ornamental originar din America de Nord, în cadrul proiectului de reabilitare care se derulează pe bani europeni.
În Timişoara există peste 14.000 de clădiri construite înainte de anul 1940, multe dintre ele aflate în stare avansată de degradare şi care prezintă un pericol atât pentru cei care locuiesc în ele, cât şi pentru trecători. Pentru timişorenii care nu au banii necesari să le repare, Primăria Timişoara a lansat două programe de ajutorare, unul din fonduri germane şi unul din fonduri de la bugetul local, însă rezultatele întârzie să apară. Primarul Nicolae Robu a explicat că programul pe fonduri germane este greoi, iar cel al municipalităţii nu ar fi tocmai legal.
Elevii de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timişoara se mută în aceste zile în altă clădire. La imobilul din zona Pieţei Unirii, de pe strada Gheorghe Lazăr nr. 2, au început reparaţiile, iar elevii nu mai pot învăţa în acest spaţiu până când se termină reabilitarea.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 3 noiembrie 2026, în Timișoara?
Marți, 3 noiembrie, puteți participa la evenimente culturale, conferințe, expoziții și spectacole de teatru și dans. Seara este programată o reprezentație de balet-rock la Opera Națională Română Timișoara.

Eveniment

Mobilizare de urgență în Timiș! Doi părinți și copiii lor, dispăruți după o plimbare cu ATV-ul
Mobilizare de amploare în zona localității Poeni, din județul Timiș, după ce doi părinți și cei doi copii ai lor au plecat cu ATV-urile într-o pădure și nu au mai revenit. Pompierii, polițiștii, pădurarii și localnicii au pornit în căutarea acestora, luni seara.

Mapamond

Alertă în Germania, după Halloween! Ace, cuie și șuruburi, descoperite în dulciurile primite de copii la colindat
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.

Ştiri din Timiș

FOTO. Câinii de la adăpostul Danyflor au ieșit la plimbare prin centrul Timișoarei. Acum își caută o familie care să-i adopte
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent. 2

România

Facturile la curent ar putea crește cu până la 27%. Ce ajutoare ar putea primi românii
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție. 1

Capitală Culturală

Silviu Oravitzan, sărbătorit printr-un album dedicat operei sale. Lansare specială la Bastionul Maria Theresia din Timișoara
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.

Mapamond

Cum trăiau oamenii în urmă cu 4.000 de ani. Arheologii au descoperit urme ale producerii pâinii și berii
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.

Mapamond

Alertă cu bombă la bordul unui avion. A aterizat de urgență la Budapesta
Un avion Wizz Air care efectua o cursă Londra–Sofia a fost deviat către Budapesta, după o alertă cu bombă primită în timpul zborului. Aeronava a fost escortată de un avion militar Gripen, iar autoritățile ungare au început verificările după aterizare. 2