Eroii Timişoarei au fost primiţi aşa cum se cuvine de fanii sportului. Câteva mii de oameni au venit în Piaţa Victoriei să vadă trofeul obţinut pentru titlul de campioană a României la rugby. S-a strigat minute în şir „Campionii, Campionii”, iar participanţii la eveniment au fost extrem de mândri de eroii oraşului.
În timp ce Chester Williams stătea, modest, în tribune, secundul său Dannie de Villiers avea sarcina de a fi oficialul supus întrebărilor ziariştilor. Realist, el a recunoscut că Timişoara era la un pas de a rămâne fără victorie, în repriza a doua. „Nu putem fi decât mândri”, spunea Dannie la final de victorie.
Echipa de rugby a Timişoarei a dovedit, la Bucureşti, în finala campionatului, susţinută împotriva CSM Baia Mare, că nu are adversar în România. Formaţia antrenată de Chester Williams a învins pentru a doua oară consecutiv în Super Ligă, devenind din nou campioana României.
Prima, cea de anul trecut, a fost cu succes, iar cea de acum va fi la fel, echipa este superioară adversarului, CSU Baia Mare, la toate capitolele. Titlul rămâne în oraşul de pe Bega, ne garantează Dan Dinu, vicepreședintele clubului.
Sunt cei mai buni, au bătut (aproape) pe toată lumea, acum sunt şi cei mai frumoşi. Mai mulţi componenţi ai RCM Timişoara au luat loc miercuri pe scaunele unui salon timişorean de înfrumuseţare, special pentru a respecta o tradiţie a echipei: jucătorii trebuie să se tundă înaintea unui joc important!
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.