Despre ”ce-am avut și ce-am pierdut”, despre vicii și cutuma de a râde de cei care nu-s de față, despre obiceiul românesc al îndopatului, ceva frumos!, și amorul din anțărț, despre marea ratare și multele mici rateuri.
Timișorenii vor avea prilejul de vedea cel mai nou spectacol al celebrului coregraf Răzvan Mazilu, o instalație de dans contemporan realizat de trupa IPtanz din Köln și mai multe filme și expoziții dedicate acestei arte. Toatea astea și alte evenimente sunt cuprinse în programul primului Festival de dans contemporan de la Timișoara, organizat de Centrul Cultural German și asociația care pregătește candidatura orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană.
Teatrul Naţional Timişoara a deschis sezonul la striptease. Cel puţin o sută de persoane se îmbulzeau încă pe treptele de la intrare, miercuri seara, la ora anunţată a începerii premierei „The Full Monty”, musical... fierbinte, inspirat de celebrul film omonim, în varianta timişoreană pe care Răzvan Mazilu o semnează în dublă calitate de regizor şi coregraf.
O cauză bună, salvarea de la moarte a căţeilor străzii, a reunit într-un inedit şi emoţionant eveniment vedete autentice ale Timişoarei culturale. Intitulat "Speranţa lor eşti tu", spectacolul-pledoarie pentru soluţia sterilizării în masă a câinilor fără stăpâni s-a desfăşurat joi seara, la Sala 2 a Teatrului Naţional, şi a fost prezentat de celebrul dansator şi coregraf Răzvan Mazilu.
Record de public la Teatrul Naţional Timişoara, sâmbătă seara, când Motoko Hirayama şi Răzvan Mazilu au dansat ”Requiem. Nu ştii nimic despre mine”, un tulburător spectacol despre perisabilitatea fiinţei umane şi despre lupta artistului cu timpul. Oferit de compania JTI, evenimentul a fost creat pentru a ajuta victimele dezastrului petrecut în estul Japoniei, în martie 2011.
Cariere de Poveste
Francisca Hoca Virag a fost vreme de 31 de ani balerină la Opera Națională Română din Timișoara. Chiar dacă și-a pus poantele în cui, a continuat să fie activă și a înființat la Timișoara primul club sportiv de pole dance. Recent, a devenit campioană națională la această disciplină. De asemenea, este organizatoarea Check Art Festival, unde colaborează și cu fiica sa ca mim și cu fiul său ca statuie vivantă.
Azi în Timișoara
Luni, 3 august, continuă evenimentele cu ocazia celebrării Zilei Timișoarei.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 3 - 9 august 2026.
Eveniment
Un bărbat a murit duminică seara, după ce a fost scos dintr-un lac din satul Soca, județul Timiș. UPDATE. Este vorba de un tânăr de 25 de ani
Turism
Turiștii pot vizita, din 1 august, Cetatea dacică Bănița, urmând un nou traseu tematic amenajat pentru a facilita orientarea și pentru a oferi informații utile pe parcursul vizitei. Proiectul este rezultatul colaborării dintre Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și mai multe instituții locale și județene.
Mapamond
New York analizează un proiect de lege care ar obliga magazinele să ofere o reducere de 10% clienților care folosesc casele self-checkout.
2
România
Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge oamenii să plătească amenzi fictive și să își divulge datele personale sau bancare.