Cântăreţul turc Tarkan, care a vândut milioane de albume în Europa, cunoscut pentru melodii precum "Simarik" şi "Spoiled", a fost arestat, vineri, la Istanbul, alături de alte persoane din lumea mondenă, potrivit agenţiei de presă Anatolia, citată de presa internaţională.
O reţea care se ocupa cu pornografia infantilă a fot anihilată, joi dimineaţa, în urma unor descinderi în forţă ale poliţiştilor din cadrul Detaşamentului de Intervenţie Rapidă, în mai multe locuinţe din oraşul Timişoara.
Străzile Timişoarei au fost pline de poliţişti care i-au tras pe dreapta pe conducătorii auto în noaptea de sâmbătă spre duminică. Agenţii de la Poliţia Rutieră au avut o noapte plină de surprize. Şoferul unui Mercedes cu numere de Caraş-Severin le-a dat de furcă: nu a oprit la semnalele lor şi a fost prins abia după ce a trecut de două filtre.
Importante forţe ale poliţiei împreună cu jandarmii au blocat vineri dimineaţă strada Brâncoveanu din oraşul Timişoara. Ei execută o acţiune de control atât rutier, cât şi economic.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
3
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
2
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
16
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
5