Circulaţia tramvaielor va fi reluată, în cursul lunii septembrie, pe strada Ştefan cel Mare din Timişoara, care a intrat în reabilitare printr-un proiect pe bani europeni. Reprezentanţii primăriei spun că tramvaiele nu vor circula pe traseele obişnuite odată cu începerea şcolii, dar că acest lucru se va întâmpla până la finele lunii. Şantierul continuă însă în zonă, urmând să se circule cu restricţii pe cealaltă parte a drumului.
Primarul Nicolae Robu a postat, marţi, pe Facebook, primele imagini cu viitoarele tramvaie modernizate ale Timişoarei. Edilul-şef vrea să afle, totodată, şi părerea timişorenilor despre viitorul aspect al acestora. Voi ce credeţi?
Regia Autonomă de Transport Timișoara (RATT) a anunțat, luni, prelungirea traseului liniei 8 barat până la Piața Gheorghe Domoșnean (AEM), începând de marți.
Efectuarea unor lucrări la calea de circulaţie a tramvaielor modifică traseul tramvaielor 4 şi 8. De asemenea, autobuzul 21 va avea traseul prelungit, iar din 25 august se introduce o nouă linie de autobuz, 8 barat.
Oficialii RATT au anunţat că, începând de vineri, linia Expres 3 nu va mai circula pe bulevardul Victor Babeş din cauza lucrărilor care au loc pe această arteră.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane. UPDATE. Șoferul a murit