Timișoara e plină de semafoare, care funcționează chiar și la orele foarte mici ale dimineții, pentru că, spun edilii locali, doar așa pot fi puși la respect șoferii iresponsabili, care trec cu tupeu pe roșu. Dar ce faci când, puțin după ora 7, când o mulțime de părinți își duc copiii la școală, iar șoferul fără minte este... unul de troleibuz?
Discuții serioase la Societatea de Transport Public Timișoara pentru ca biletul de o călătorie să fie valabil pe toate mijloacele de transport în comun, timp de cel puțin 60 de minute. Anunțul a fost făcut de primarul Nicolae Robu, iar propunerea a venit de la activistul timișorean Cristi Brâncovan.
Cariere de Poveste
Dr. Alexandru Râță este omul care a reușit să îmbine jurnalismul, comunicarea, mediul universitar și implicarea în comunitate într-un parcurs profesional construit, mai ales, în jurul oamenilor. Cadru didactic la Universitatea de Vest din Timișoara și vicepreședinte al Serviciului de Ajutor Maltez din România, filiala Timișoara, el vorbește despre voluntariat nu ca despre o activitate de timp liber, ci ca despre o formă de responsabilitate și de solidaritate față de cei aflați în nevoie.
Azi în Timișoara
Lunivă puteți bucura de mai multe expoziții sau de activități din cultura japoneză.
Ştiri sportive
Lando Norris a câștigat Marele Premiu al Olandei de Formula 1, plecând din pole position și fiind urmat de Kimi Antonelli și George Russell, ambii de la Mercedes. Cursa de la Zandvoort a fost marcată de abandonul lui Max Verstappen în primul tur. Pentru Norris este a doua victorie consecutivă din acest sezon, după succesul din Ungaria.
Mapamond
Tânăr arestat în Polonia după ce ar fi comandat sute de pizze și alte produse folosind datele unor persoane cunoscute. Comenzile false, însoțite uneori de amenințări, au provocat pierderi restaurantelor din mai multe orașe. Suspectul riscă până la opt ani de închisoare și a fost plasat în arest preventiv.
1
Ştiri din Timiș
Donațiile strânse de Druckeria pentru locuitorii din Grebenac au ajuns la destinație. Timișorenii au trimis apă, alimente, unelte și materiale pentru stingerea incendiilor către comunitatea din Serbia, în timp ce pompierii români și sârbi continuă să lupte cu focarele din zonă.
Ştiri din Timiș
Lumea artistică și academică din Timișoara este în doliu după dispariția pictorului, profesorului și mentorului Ioan Mercea. Artist de referință pentru arta vizuală bănățeană, absolvent al Facultății de Arte din Timișoara și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Ioan Mercea a lăsat în urmă o operă importantă și generații de artiști pe care le-a format și inspirat.
România
Circulația feroviară a fost oprită temporar între Simeria și Orăștie, după ce în tunelul Turdaș, județul Hunedoara, au fost descoperite instalații electrice improvizate amplasate de persoane necunoscute. CFR verifică zona, iar trenurile vor circula din nou doar după eliminarea oricărui risc pentru siguranță.
1