Județul Timiș are rata de infectare cu Covid-19 de 3,24 la mia de locuitori vineri, 29 ianuarie, potrivit raportării Prefecturii Timiș. Cel mai vestic județ al țării rămâne în continuare singurul aflat în „zona roșie” a ratei de infectare în rândul populației. 26 de localități din județ au rata de infectare peste 3 la mia de locuitori. Scade sub 7 la mia de locuitori rata la Dumbrăvița.