Directorul RAR Deva, liberalul Tiberiu Balint, a demisionat
din funcţia de conducere a instituţiei. Balint
şi-a anunţat demisia în cadrul unei
conferinţe de presă susţinută, ieri, la
sediul RAR Deva. Fostul director susţine că
hotărârea sa vine din motive politice, partidul
din care face parte nemaifiind la putere.
ARAD - Începutul acestei luni a adus o modificare şi în ceea ce priveşte orarul muncitorilor de la RAR. Aceştia vor lucra pe două schimburi, programul unităţii fiind între orele 8 şi 20. Cu toate acestea, la registru se va lucra în continuare şi sâmbăta.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.