Două accidente în care au fost implicaţi biciclişti au avut loc în Timişoara. Într-unul din cazuri, şoferiţa care a produs accidentul a fugit de la locul faptei.
Două garnituri feroviare, un tren de marfă şi o drezină, au intrat în coliziune, miercuri dimineaţa. În urma accidentului, 15 persoane aflate în drezină au fost rănite, iar circulaţia feroviară a fost închisă.
Accident grav de circulație marți seara, pe drumul care leagă Timișoara de Lugoj, imediat după șoseaua de centură. Trei persoane au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a fost lovită din spate de un autocamion, iar apoi s-a răsturnat.
Accident teribil de circulație, vineri după-masă, pe drumul care leagă Lugoj de Făget. Doi tineri, de 21 și 17 ani, au murit nevinovați, după ce șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe șosea.
O explozie puternică a avut loc, vineri dimineaţă, într-un bloc de locuinţe din localitatea Fieni, judeţul Dâmboviţa. În urma deflagraţiei 5 persoane, printre care şi un copil, au fost rănite. De asemenea, două apartamente au fost afectate.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
5