Criminaliştii din Timiş dornici de senzaţii tari participă în acest sfârşit de săptămână la Raliul Criminaliştilor. Evenimentul se desfăşoară pe un traseu care cuprinde judeţele Timiş şi Hunedoara.
Vremea urâtă a influenţat decisiv clasamentul final al Grand Prix-ului Buziaşului, desfăşurat în acest sfârşit de săptămână, întâlnire ce a contat pentru cea de a cincea etapă a campionatului judeţean de automobilism.
Timp scurt până la următoarea întâlnire automobilistică. La numai o săptămână de la Cupa Euro, duminică 16 mai este programată o nouă etapă în cadrul Campionatului Judeţean de Automobilism.
O nouă etapă în campionatul judeţean de automobilism. Duminică dimineaţa a avut loc, la Timişoara, o nouă etapă în cadrul competiţiei organizate de ACR Timiş şi Comisia de Automobilism şi Karting: Cupa Euro.
Din nou succes la public. Pentru prima dată în această ediţie, Campionatul Judeţean de Raliuri a programat o etapă în afara Timişoarei. Sportivii şi bolizii lor s-au deplasat la Raliul Jimboliei, organizatori fiind ACR Timiş, Primăria din localitate şi Comisia de Automobilism şi Karting.
Lugoj
Începând din această noapte, iluminatul public din municipiul Lugoj va funcționa cu intensitate redusă ca măsură a reducerii energiei electrice.
Ştiri din Timiș
Miercuri, 5 august, între orele 12:00 și 20:00, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va fi restricționată pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.
Ştiri sportive
Primul meci a lui Poli din Liga a doua se dispută astăzi pe Stadionul Electrica din Timișoara. Echipa joacă contra Chindia. UPDATE. Victorie pentru Poli
1
Capitală Culturală
Muzeul Apei Timișoara găzduiește în această perioadă expoziția unuia dintre cei mai apreciați pictori timișoreni, Costin Brăteanu. Intitulată „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență” și curatoriată de scriitorul Robert Șerban, expoziția invită publicul la „o contemplare a formelor în devenire, într-un dialog vizual în care apa devine reper și mediu de reflecție asupra lumii și a imaginii”.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara oprește temporar iluminatul arhitectural al clădirilor emblematice pentru a reduce consumul de energie, în contextul crizei energetice. În paralel, orașul economisește deja prin iluminatul public inteligent, cu LED-uri și sistem de telegestiune pe peste 70 de străzi și bulevarde.
8
Ştiri din Timiș
Circulația pe liniile E2 și 16 este deviată temporar, până vineri, din cauza lucrărilor din intersecția Liviu Rebreanu – Arieș. Autobuzele și firobuzele vor ocoli zona pe bulevardul Sudului și Calea Martirilor 1989.
Sănătate
Cuplurile și femeile singure care vor să beneficieze de sprijin financiar pentru fertilizare in vitro (FIV) se vor putea înscrie în Programul FIV 2026 începând din 17 august, ora 10. Dosarele vor fi depuse exclusiv online, iar Ministerul Muncii a publicat condițiile de eligibilitate și lista documentelor necesare.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Timișoara și-a consolidat poziţia drept unul dintre principalele motoare economice ale României, prin tranziția de la un centru axat pe producție, la un hub regional de inginerie, tehnologie și inovație pentru industria automotive.