Campionatul de Automobilism Timiş îşi consumă sâmbătă runda cu numărul trei, Marele Premiu al Municipiului Timişoara 2011. Etapa din 30 aprilie va fi o premieră absolută graţie unei participări internaţionale, organizatorii confirmând participarea mai multor echipaje din Serbia şi Ungaria. 

Regal automobilistic peste numai o săptămână în judeţul Timiş. În 30 aprilie sunt programate, în locaţii diferite, două raliuri importante. Este vorba de Marele Premiu al Municipiului Timişoara, etapă judeţeană, şi Rally-Sprint-ul Tomeşti, rundă a regionalul de raliuri.

Campionatul de Automobilism Timiş îşi programează în 16 aprilie runda cu numărul II din actualul campionat. Sub titulatura de Rally-Kart Jimbolia 2011, sâmbătă, de la ora 10.00, se va da startul uneia dintre cele mai îndrăgite probe de către concurenţi, şi anume proba pe iarbă.

Toată crema automobilismului din vestul ţării şi-a dat loc de întâlnire în acest week-end la Arad, cu ocazia primei etape din cadrul Campionat Regional de Rally Sprint. Competiţia organizată de clubul timişorean VSS Racing Club porneşte la drum cu o etapa inaugurală spectaculoasă pe circuitul Vik Power din Arad.

Adrian Moraru este al treilea nume pe care Timişul îl trimite în sezonul 2011 al Campionatului Naţional de Raliuri. Pilotul lui Confort Rally Team nu merge degeaba în CNR, el şi-a trasat drept obiectiv titlul de campion al clasei K.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3