“Sexing the cherry”, după Kelly Stuart, este titlul celei de-a doua producţii a Teatrului StudioArt. Piesa americană este regizată la Timişoara de Jenniffer Corrales şi va avea premiera în sala de spectacole a Direcţiei pentru Cultură Timiş.
Amatorii de muzici punk – rock sunt invitaţi marţi seara la clubul Manufactura, unde cu începere de la ora 20 vor avea loc concerte cu Joey Briggs (S.U.A.), The Forum Walters (Austria) şi The Liberation Service (Austria).
Amatorii de muzici punk – rock au parte de un concert extraordinar care va avea loc joi 5 iulie la Al – Kimia, evenimentul urmând să programeze recitaluri cu trupele Argies (Argentina) şi Living Dead Army (Ungaria).
Prima şi unica ediţie a Festivalului “Porcul de Aur” se va desfăşura vineri, 29 iunie, în clubul Daos din Timişoara, la această manifestare urmând să cânte trupe de punk din ţară şi din străinătate.
Turiștii pot vizita, din 1 august, Cetatea dacică Bănița, urmând un nou traseu tematic amenajat pentru a facilita orientarea și pentru a oferi informații utile pe parcursul vizitei. Proiectul este rezultatul colaborării dintre Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și mai multe instituții locale și județene.
New York analizează un proiect de lege care ar obliga magazinele să ofere o reducere de 10% clienților care folosesc casele self-checkout.
Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge oamenii să plătească amenzi fictive și să își divulge datele personale sau bancare.
A doua zi a evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026 a adunat în oraș peste 40.000 de participanți. Concertele, spectacolele, instalațiile artistice, competițiile sportive și evenimentele culturale organizate în peste 30 de locații au animat Timișoara pe tot parcursul zilei.
1
Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara a anunțat că spectacolul „Schimbul de Gardă”, programat pentru duminică, 2 august, nu va mai avea loc. În schimb, membrii Regimentului de Gardă Timișoara îi invită pe timișoreni și turiști să participe luni, 3 august, de Ziua Timișoarei, la parada militară organizată în Piața Unirii, începând cu ora 10.
1
Un agent de pază a fost înjunghiat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timpul unui eveniment organizat pe stadionul din localitatea Igriș, județul Timiș. Polițiștii au identificat rapid doi suspecți care au fost duși la audieri.
Sâmbătă, 1 august, au intrat în vigoare noile reguli privind accesul autovehiculelor de peste 3,5 tone în zonele cu restricții de tonaj din Timișoara. Transportatorii și operatorii economici care tranzitează orașul sau efectuează livrări trebuie să respecte noul regulament aprobat de Consiliul Local și, în funcție de tonaj și destinație, să obțină permise speciale de acces.
Deși luna iulie a adus cantități importante de precipitații în România, nivelul Dunării continuă să scadă și se apropie de minime istorice pentru această perioadă a anului. Potrivit celor de la Meteoplus, explicația nu ține de vremea din țara noastră, ci de situația din întregul bazin hidrografic al fluviului, unde seceta persistă de mai multe luni.
4